Doi români, gata să scrie istorie în Raliul Dakar

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Echipajul format din Claudiu Barbu și Marius Lupu a ajuns la Jeddah, în Arabia Saudită, iar în numai câteva zile va lua startul în ediția 2021 a Raliului Dakar, care se desfășoară pentru al doilea an consecutiv pe dunele din peninsula arabă, informează spotmedia.

Cei doi, campioni naționali la rally raid sub egida FRAS, vor să devină primul și totodată singurul echipaj românesc care a ajuns vreodată la finișul celei mai dure competiții din lume. La moto, sătmăreanul Emanuel Gyeneș a fost deja inclus printre legendele Raliului Dakar și va fi și în acest an la start.

„Evident, obiectivul principal este să ajungem la finiș. Raliul Dakar este o mare provocare pentru oricine, iar doar simpla participare reprezintă pentru noi o mare performanță. Deși avem o echipă mică, sunt convins că o să auziți lucruri frumoase despre noi de acolo”, a spus pilotul Claudiu Barbu, care îl va avea copilot pe Marius Lupu, dar și doi membri în echipa de asistență.

Barbu a devenit faimos în 2019 după ce a terminat, fără copilot sau asistență, Africa Eco Race, competiția care ține locul Raliului Dakar pe tărâm african. Acesta a terminat de 3 ori cursa care începe la Monte Carlo și se încheie la Dakar. „Sunt mereu în căutare de noi provocări, iar Raliul Dakar este provocarea supremă”, a menționat Barbu, triplu campion național la open în rally raid.

Susținut de Federația Română de Automobilism și Ministerul Tineretului și Sportului, Barbu îl va avea copilot pe Marius Lupu, cel care i-a stat în dreapta la cursele din ultimii doi ani. În 2020, cei doi au terminat pe 34 la general în Africa Eco Race. Și acum, aceștia se vor afla în Arabia Saudită pe un Polaris, la clasa SSV. Concurența e atât de mare în Dakar încât doar la SSV s-au înscris 45 de concurenți. În total, sunt peste 200 de concurenți care se vor prezenta la start.

FOTO FRAS

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *