Donald Trump, socat de costurile mari de functionare a centrului de detentie Guantanamo

Presedintele american Donald Trump si-a exprimat miercuri consternarea fata de costurile implicate de functionarea unei inchisori controversate de la baza militara Guantanamo Bay din Cuba si a promis ca administratia sa va analiza aceasta chestiune, transmite Reuters, informeaza AGERPRES.

Trump, un republican care anterior a sustinut ca inchisoarea ar trebui sa ramana deschisa, a refuzat sa precizeze ce ar prefera in prezent sa se intample cu respectivul obiectiv.

”Costa o multime de bani pentru a functiona, cred ca este o nebunie”, a declarat liderul de la Casa Alba in fata jurnalistilor care il insotesc in avionul prezidential.

Trump a amintit ca predecesorul sau, Barack Obama, promisese sa inchida inchisoarea de la Guantanamo, insa acest lucru nu s-a intamplat pana la finalul mandatului presedintelui democrat.

”Asadar, suntem blocati in acest dosar. Luam ce a lasat el (Barack Obama, n.red.) si exact in acest punct ne aflam acum; vom adopta anumite decizii”, a adaugat presedintele Trump.

Centrul de detentie american de la Guantanamo a atras critici din intreaga lume in timpul mandatului presedintelui republican George W. Bush, cand in inchisoarea respectiva au fost tinuti multi suspecti dupa atentatele de la 11 septembrie 2001 de la New York si Washington si prizonieri talibani capturati de fortele americane in Afganistan.

Barack Obama s-a angajat sa inchida inchisoarea de la Guantanamo, considerand ca aceasta nu reprezinta valorile reale ale SUA, dar el nu a reusit sa depaseasca opozitia din Congres.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1