Presedintele american Donald Trump a declarat miercuri ca inca nu este clar daca summitul planificat cu liderul nord-coreean Kim Jong-Un va avea totusi loc si a spus ca va continua sa insiste pe denuclearizarea Peninsulei Coreene, relateaza Reuters, informeaza AGERPRES.
”Vom vedea”, le-a spus Trump ziaristilor in Biroul Oval, intrebat daca preconizatul summit va mai avea loc.
”Nicio decizie, nu am fost instiintati deloc … Nu am vazut nimic, nu am auzit nimic”, a spus el.
Phenianul nu vrea sa fie constrans sa renunte in mod unilateral la arsenalul sau nuclear si a denuntat miercuri exercitiile militare comune intre Statele Unite si Coreea de Sud, potrivit Le Figaro. Regimul nord-coreean a amenintat miercuri ca va anula summitul prevazut la 12 iunie cu liderul american Donald Trump in Singapore daca Washingtonul isi mentine cerintele pe care le considera dezechilibrate. Daca Washingtonul ”ne cere sa renuntam unilateral la arma nucleara, nu vom mai avea niciun interes pentru discutii si va trebui sa reconsideram daca sa acceptam viitorul summit intre Coreea de Nord si SUA”, a declarat ministrul adjunct de externe nord-coreean Kim Kye Gwan, citat de agentia oficiala de presa KCNA.