Marti, in jurul orei 18.00, in timp ce actionau pentru prevenirea si combaterea evenimentelor rutiere pe D.N. 18, politistii au oprit pentru control un autoturism ce se deplasa pe raza localitatii Moisei.
„La volanul masinii, politistii au identificat un tanar de 16 ani din judetul Mures, iar in calitate de pasager se afla tatal lui, in varsta de 42 de ani.
In urma verificarilor efectuate s-a constatat ca tanarul de la volan nu detine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule”, conform buletinului informativ al Inspectoratului de Politie al Judetului Maramures.
Politistii au intocmit dosar penal si continua cercetarile sub aspectul comiterii infractiunilor de conducere fara permis si incredintarea unui vehicul pentru conducerea pe drumurile publice unei persoane despre care stie ca nu poseda permis de conducere.
ZiarMM