DRUM CU PERICOLE – Leul Simba și lupul Wally, salvați din Ucraina

Nu numai animalele de companie din Ucraina ajung în Romania, ci și alte animale, multe dintre ele sălbatice. După un drum de patru zile, plin de pericole, au ajuns la Rădăuți lupul Wally și leul Simba, ambele animale fiind aduse din Ucraina.

„După 4 zile de drum plin de pericole, obstacole și de birocrație excesivă la granițe, leul Simba salvat din Zaporizhia (Ucraina), însoțit de lupul Wally, au ajuns la Rădăuți. Convoiul a fost întârziat cu o zi pentru că animalele mari pot intra în România doar pe la Halmeu, Satu-Mare. Aceasta rută ocolitoare plus timpul pierdut la graniță puteau costa viața animalelor. Rugăm Guvernul României să permită trecere animalelor mari și pe la. Vama Siret. Acțiunea a fost posibilă cu efortul comun al Animals Without Frontiers, Casa lui Patrocle, Animals International și al unor persoane private din Ucraina și din UK.

În continuare, vom face toate eforturile posibile pentru ca aceste animale care au trăit în captivitate să ajungă în sanctuare similare cu mediul lor natural„, spun cei de la Animals International Romania.

FOTO Animals International Romania/facebook

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu