DSP Maramureș mulțumește tuturor celor implicați în lupta cu coronavirusul COVID19

În aceste zile de grea încercare pentru întrega omenire, personalul medical și sanitar, reprezentanții Serviciului Județean de Ambulanță, ai UPU-SMURD și cei ai Direcției de Sănătate Publică se află în prima linie a bătăliei cu noul coronavirus COVID-19, un inamic invizibil și nemilos care a făcut atât de multe victime în lumea întreagă.

Mă adresez în mod direct medicilor, asistenților, infirmierilor și brancardierilor din Maramureș, personalului de întreținere și personalului auxiliar din toate spitalele județului, reprezentanților Serviciului Județean de Ambulanță Maramureș, mă înclin cu respect în fața eroilor de la UPU-SMURD, transmit sentimente de apreciere colegilor din Direcția de Sănătate Publică Maramureș, mulțumindu-le în mod deosebit pentru efortul pe care l-au depus și pe care știu că îl vor face până la final pentru a învinge această pandemie.

Voi, soldații noștri în halate albe, roșii, albastre sau verzi, voi, cei care vă aflați mereu pe front, luptând cu un dușman pe care nu îl vedeți și nu îl simțiți decât atunci când este prea târziu, voi sunteți cei spre care ne îndreptăm cu încredere și speranță!

În numelele Direcției de Sănătate Publică Maramureș dar și în nume personal, vă adresez cele mai sincere mulțumiri pentru faptul că vă riscați în fiecare moment viața și sănătatea pentru a respecta jurământul pe care l-ați depus, acela de a nu pregeta niciun efort când trebuie să vă salvați semenii.

Avem încredere în voi și avem încredere că, împreună, vom reuși! Printr-un efort consistent și susținut, prin cooperarea cadrelor medicale, sanitare, autorități publice și oameni ai legii, împreună vom învinge acest virus!
Nu în ultimul rând, un gând de profundă înțelegere adresez tuturor celor aflați în izolare sau domiciliu sau în carantină instituționalizată, mulțumindu-le în mod deosebit pentru faptul că respectă măsurile impuse în vederea limitării infecției cu SARS-COV-2. Cele 14 zile pe care voi le petreceți izolați la domiciliu protejează viața și sănătatea celor pe care îi iubiți și apreciați!

Rămânem uniți!

Dr. Rareș Pop, directorul Direcției de Sănătate Publică Maramureș

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu