DUPĂ O ABSENȚĂ DE PATRU ANI – Hora de la Prislop revine în acest an

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

După o absență de patru ani, Festivalul Interjudețean de Folclor HORA LA PRISLOP revine în calendarul manifestărilor tradiționale din Maramureș. În acest an vom avea ansambluri și interpreți din județele Maramureș și Suceava. Evenimentul organizat de Consiliul Județean Maramureș prin Ansamblul Folcloric Național „Transilvania”, Centrul Județean pentru Promovarea și Conservarea Culturii Tradiționale „Liviu Borlan” Maramureș și Muzeul Județean de Etnografie și Artă Populară Maramureș, alături de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural Bucovina, în parteneriat cu Primăria Orașului Borșa, va avea loc în data de 22 august.

Potrivit celor de la CJ Maramureș, în dimineața zilei de 22 august, începând cu ora 10:00 va fi oficiată slujba religioasă la Mănăstirea cu hramul „Schimbarea la Față” din Pasul Prislop, urmată de depunerea de coroane la Monumentul Eroilor căzuți în Primul Război Mondial. Urmează o spectaculoasă paradă a portului popular, după care, începând cu ora 12:30 evenimentul va fi deschis oficial și publicul va avea ocazia să asiste la concerul de muzică populară.

Pe scena amplasată la hotarul județelor Maramureș și Suceava vor urca dănțăușii Ansamblului Folcloric Național „Transilvania” și Angela Buciu, Ansamblul Artistic Profesionist „Ciprian Porumbescu” din Suceava, Ansamblul „Cercănelul” și Anghelina Timiș din Borșa, dar și Gheorghe Zamfir, Nicolae Furdui Iancu și Formația Crai Nou, Cornelia și Lupu Rednic.

Nu lipsește celebra horă în care sunt invitați să se prindă toți cei prezenți, dar și binecunoscutul târg al meșterilor populari, respectiv cel de preparate tradiționale delicioase, numai bune să vă potolească foamea.

Dragoș HOJDA

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole