E OFICIAL – Polițistul local nu poate aplica sancțiuni celor care nu se prezintă la sediu

Poliţistul local nu are competenţa de a încheia procese verbale de constatare și sancționare a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr. 61 din 1991, întocmite ca urmare a neprezentării la sediul poliției locale a proprietarului unui vehicul care a fost oprit neregulamentar, în urma invitației făcute de polițistul local. O spune Înalta Curte de Casație și Justiție, care a analizat recent problema legată de „legalitatea constatării și sancționării de către polițistul local a contravenției prevăzute de art. 2, pct. 31 din Legea nr.61 din 1991 ca urmare a neprezentării la sediul poliției a proprietarului unui autovehicul care a fost parcat neregulamentar, în urma invitației comunicate de poliția locală (Curtea de Apel Timișoara/Tribunalul Timiș)”.

Potrivit dispozițiilor legale, constituie contravenție refuzul unei persoane de a furniza date pentru stabilirea identităţii sale sau de a se prezenta la sediul poliţiei, la cererea ori la invitaţia justificată a organelor de urmărire penală sau a organelor de ordine publică, aflate în exercitarea atribuţiilor de serviciu.

Sunt destule situațiile în care polițiștii locali au constatat săvârșirea unor contravenții rutiere și, pentru identificarea autorilor, au solicitat proprietarilor sau deținătorilor mandatați ai vehiculului comunicarea identității persoanei căreia i-au încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice. Însă fiindcă nu au primit relațiile solicitate, polițiștii locali au aplicat sancțiunile prevăzute de lege.

Însă legea spune că  doar „agentul constatator din cadrul poliției rutiere are competența de a solicita proprietarului sau deținătorului mandatat al unui vehicul comunicarea identității persoanei căreia i-a încredințat vehiculul pentru a fi condus pe drumurile publice iar din cuprinsul considerentelor rezultă cu claritate că polițistul local nu are această competență”.

„Este regretabil că poliștii locali își atribuie încă această competență și este surprinzător că instanțele au încă practică judiciară neunitară asupra acestei chestiuni”, mai arată Înalta Curte de Casație și Justiție.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu