Echipa de medici şi asistenţi români mobilizată prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al UE a ajuns în Italia

home camp2
home camp2
home camp2

Echipa de 11 medici şi 4 asistenţi medicali români a sosit marţi pe aeroportul Milano Linate, pentru a oferi sprijin celei mai afectate zone din Italia în contextul măsurilor de combatere a epidemiei COVID-19, informează Ambasada României la Roma, transmite AGERPRES.

Echipa a fost întâmpinată de viceprefectul Natalino Manno, din partea Guvernului italian, de vicepreşedintele Regiunii Lombardia, Fabrizio Sala, de subsecretarul pentru Relaţii internaţionale al Consiliului Regional Lombardia, Alan Christian Rizzi şi de preşedintele Comisiei de Sănătate din cadrul Consiliului Regional Lombardia, Emanuele Monti. Au fost, de asemenea, prezenţi ambasadorul României în Italia, George Gabriel Bologan, şi ataşatul Apărării din cadrul Ambasadei, col. Iulian Barbu.

Având în vedere relaţia de prietenie consolidată care leagă cele două ţări, România a decis să aducă o contribuţie comunităţii medicale din Italia, care operează cu mare spirit de sacrificiu şi responsabilitate, printr-o echipă de medici specialişti în terapie intensivă. România îşi manifestă astfel şi recunoştinţa faţă de ţara care a devenit casă pentru peste 1,2 milioane de români, o comunitate foarte bine integrată şi apreciată pentru aportul său la societatea italiană, conform unui comunicat de presă publicat de Ambasada României.

Medicii şi asistenţii români, selectaţi pe bază de voluntariat, vor acţiona timp de 14 zile în sprijinul sistemului medical italian. Aceştia fac parte, alături de colegi din Norvegia, dintr-o echipă europeană de personal medical mobilizată prin intermediul Mecanismului de Protecţie Civilă al Uniunii Europene pentru a veni în ajutorul cadrelor medicale italiene în lupta pe care acestea o duc împotriva coronavirusului.

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *