EDITORIAL: Cat costa demnitatea unui jurnalist?

Depinde! Exista cateva criterii determinante precum anvergura, notorietatea, flexibilitatea coloanei vertebrale si capabilitatea de a fi aservit unui patron. Mercenarul de presa este o specie care a aparut in tari cu democratii consolidate, unde presa constituia o putere reala in societate. In Romania secolului XIX, jurnalistii erau de obicei scriitori sau poeti saraci, bolnavi de oftica si subnutriti, care pentru a nu muri de foame scriau articole la diferite gazete si fituici, de cele mai multe ori patronate politic.

Cel mai cunoscut jurnalist al secolului trecut in Romania interbelica, a fost, cu certitudine, Pamfil Seicaru, cel care a introdus la noi santajul ca practica de presa. Dar tot el are si meritul incontestabil de a fi reformat presa vremii, devenita un sistem amorf, oebedient si lipsit de vlaga. Contestat de unii, adulat de altii, Seicaru a fost numit de politicieni si o parte a inamicilor vremii, ca fiind un gangster de presa, un adept al ideologiei fasciste, mai apoi colaborator in exil al Securitatii, apologet ceausist si sustinator al doctrinei detasarii de sovietici si in final mare patriot nationalist. Directorul cotidianului “Curentul” ne-a lasat celebrul dicton de presa “etajul si santajul”, trimitere la sediul opulent al ziarului, construit in doar cativa ani din banii storsi de la coruptii vremurilor.

Revenind in zilele noastre, constatam ca mercenarul de presa a supravietuit in timp, alaturi de coioti si hiene, noile categorii de specialisti in jurnalismul de subzistenta. Iar patronii de presa ai vremurilor actuale, alintati de servitorii personali cu titlul de moguli, sunt politicieni sau oameni din administratia publica, personaje fara onorabilitate, care folosesc banul public pentru a-si finanta cultul personalitatii in articole, postari social media sau emisiuni tv de laudatio. Desi exista o vizibilitate mare a fenomenului mentionat, vorbim de coruptia si pupincurismul din mass-media, antrepenorii isi trec trusturile de presa pe numele familiei sau al colaboratorilor, incercand sa induca ideea ca ei sunt niste fete virgine care nu au nimic de a face cu jurnalismul.

In fata mizeriei morale si a manipularii publice pe fata, institutiile statului sunt inerte. CNA-ul contabilizeaza doar injuraturile lui Radu Banciu si tampeniile debitate de Mircea Badea, in timp ce DNA cerceteaza cate cinci ani un dosar de preluare fortata a unui trust media, limpede ca lumina zilei. Nici fiscul nu este mai interesat de originea resurselor investite in posturile radio si Tv, angajatii ANAF preferand conversia in protestatari de profesie, sindicalizati de lideri confederativi obezi si corupti, cu averi imense, evazionate si nejustificabile.

In fata invaziei de imoralitate si a jafului din banul public, societatea civila nu reactioneaza, preferand sa accepte tacit o forma de complicitate dezonoranta. Cum poti sa te uiti la un post de televiziune aservit si mercenar, in care ti se spala zilnic creierul cu emisiuni imbecile? Ce motive rezonabile exista sa urmaresti realizatori obedienti care ling public dosurile unor politicieni, ministri sau primari, sub pretextul penibil ca si ei trebuie sa traiasca?

Traim o realitate inacceptabila. Jurnalisti de valoare sunt determinati sa paraseasca lumea presei, lasand locul freelancerilor care-si vand demnitatea pentru cateva sute de euro, o iesire in strainatate si o ciorba de burta saptamanala. Pe cine intereseaza statutul social al individului, uneori vocal, alteori timid si subit ragusit, vector de opinie cu izmenele patate? In presa romaneasca, onoarea este moneda calpa, mercenarul fiind interesat sa-si vanda serviciile oricui, dispus sa-l ridice in slava pe cel caruia ieri ii scuipa in farfurie. In timp ce unii jurnalisti se rup in bucati facand stiri pentru 1000 lei pe luna, altii incaseaza pe sest, de la gunoaiele cu gulere albe, sute sau mii de lei pe ora, in schimbul lingusirii, obedientei si servilismului prestat cu profesionalism.

Ideea infiintarii din bani publici a unei entitati media locale este inacceptabila. Bugetul si asa insuficient trebuie utilizat pentru nevoile reale ale cetateanului si nu pentru alimentarea si intretinerea cultului personalitatii, egocentrismului si narcisismului administrativ. Sunt zeci de obiective asumate si nerealizate in Baia Mare, in loc de camere de filmat trebuie achizitionate camere de supraveghere video in municipiu, iar in loc de retorica populista manipulatoare avem nevoie de onestitate si transparenta.

Iar prestatorilor media ramasi fara obiectul muncii sau sponsor capabil sa le sustina viata boema, le recomand sa-si ia un serviciu. Sunt sute de locuri de munca la AJOFM, daca posturile din cabinetele parlamentare si compartimentele de comunicare/relatii cu publicul din institutiile publice sunt deja ocupate. Cantaretul si compozitorul Jim Morrison spunea “Daca pentru a trai trebuie sa te tarasti, ridica-te si mori!”. Doar ca pentru asta iti trebuie curaj. Ceva mai mult decat sa postezi pe facebook!

SOMOGYI Attila

Related posts

1 Comment

  1. Ionut H

    Felicitari maestre pentru articol. Am lucrat 20 de ani in presa baimareana, dar nu m-am onsiderat niciodata un jurnalist. Am incercat sa nu ma prostituez pe cat posibil, desi uneori, fara sa imi dau seama, sau naiv fiind, am servit interesele unui sau altuia. Totusi cand am realizat ca a mea coloana vertebrala se indoaie iar copii mei nu au ce manca, am preferat sa plec decat sa mai fiu sluga cuiva.
    Si ca mine, multi altii au facut-o.
    Stiu, am fost un las, dar am facut acest pas pentru un alt bine, al copiilor mei.
    Va rog, continuati lupta si in numele nostru, al celor care am pus armele jos si am parasit campul de lupta.

    Regrete vor fi mereu,

    Reply

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *