De ce sa mai scrii editoriale si pentru cine? Cei care le citesc si le inteleg nu se implica. Cei care nu le inteleg, dar se simt importanti pentru ca au o poza facuta cu o handbalista sau un politician agramat, te critica, etaland aere de suficienta. Cei care au provocat dezastrul social nu citesc. Sunt majoritatea semianalfabeti, habotnici, spalati pe creier si indoctrinati. Atunci, pentru ce sa scrii, intr-o lume degradata si abulica, in care nulitatile vremurilor sunt considerate valori?
Mai bine taci si iti vezi de drum. S-ar putea sa te aprecieze mai multi pentru ca nu scrii. De cand facebookul a devenit un instrument universal, ne confruntam cu o epidemie a scrisului si o nivelare sociala inexplicabila. Site-ul lansat de cativa tineri cu hormonii zbarnaind a devenit mai socialist decat Coreea de Nord. Toti posteaza la liber si nereglementat, de la presedinti la mafioti, de la Papa la fundamentalistii ISIS, de la milionarul evazionist pana la somerul acoolic, de la vedeta porno pana la filozofii zilei.
De ce sa mai scrii editoriale daca sclavii social media detin adevarul absolut, piatra filozofala si cheile Universului. Sa le spun ca gresesc devenind dependenti de o himera care le deturneaza viata? Sau sa-i indemn sa mearga la biblioteca si sa citeasca o carte, nu doar titluri de articole pe internet si stiri pe surse? Sa renunte la a se mai lasa indobitociti de posturi de televiziune mediocre si aservite, in care tot felul de guru tembeli si pitipoance rujate dau sfaturi de viata si comenteaza cazuri sociale? Ar fi degeaba, intr-o lume a subculturii si lipsei de respect fata de valori.
Ma intreb de ce ar posta cineva imagini cu casa, peturile, familia, prietenii. Sunt intimitati sau marfa de larg consum?! Pe cine intereseaza excursiile si calatoriile tale, mai ales daca sunt platite cu bani murdari? Oare esti mai important daca ai dat mana cu tot felul de pseudo VIP-uri si postezi pozele pe facebook? Oare nu traim o dictatura a sumanelor si chimirelor parvenite, vremuri in care gunoierul are mai multa decenta decat demnitarul sclifosit, obez sau anorexic ?
M-a intrebat cineva ce astept de la noul an. Greu de raspuns. Si totusi… as vrea ca orasul meu sa scape de anatema coruptiei. Sa fie condus de cetateni si nu de politruci. Sa nu mai iasa oamenii in strada, clamandu-si nemultumirile. Sa fie reabilitat si cartierul meu, de care si-au batut joc in ultimii 20 de ani, cu strazile sparte, trotuare distruse, masini parcate haotic, beciurile pline de mizerie si crescatorii de sobolani. Sa fie totul refacut, chiar daca majoritatea concetatenilor mei voteaza ca oile, manipulati si mintiti de fariseii vremurilor, cumparati cu un bon valoric sau un spectacol jalnic. Mi-as mai dori ca preotii sa-si vada lungul nasului si sa slujeasca in biserici, nu in strada, sa nu-mi mai sparga timpanele cu clopotele si urletele lor apocaliptice din difuzoarele date la maxim, terorizandu-ma cu permisiunea administratiei obediente.
Mi-as dori sa vad baimarenii zambind, muncind serios si platind taxe, nu descurcandu-se prin meandrele gri ale unei societati confuze. Sa simt spiritul orasului in care am trait toata viata, fara sa-mi doresc vreodata sa plec. Sa nu mai fiu discriminat, umilit si jignit de oameni fata de care nu am motive sa-i respect. Sa dispara mizeria morala, minciuna, traficul de influenta, nepotismul, carierismul si lichelismul din viata publica. Bugetarii sa-si doreasca sa mearga la evenimente si manifestari festive, din proprie initiativa si fara a fi amenintati cu liste de prezenta ca pe vremea comunistilor. Tinerii sa ramana in oras, cei plecati sa revina pentru a pune umarul pentru urbe, banii publici sa nu fie risipiti, iar comunitatea sa decida drumul de maine.
E prea mult ce-mi doresc? Suna a utopie sau a distopie? Nu cumva e doar normalitatea care lipseste, intr-o lume hidoasa in care ne temem sa spunem ce gandim si acceptam sa fim calcati in picioare. Ca inainte de 1989. Doar ca de aceasta data, de urmasii celor de atunci. Ma tem ca nu se va intampla nimic, ca doar vom bifa inca un an de degradare civica, afundandu-ne in dezinteres si obedienta fata de dictatura mediocritatii.
SOMOGYI Attila
