EDITORIAL: Consiliul Local pasiv si aservit continua saga incompetentei!

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

consiliul local baia mare 4Vocali si plini de verva sau tacuti si in expectativa, consilierii locali continua povestea cu iz de legenda mioritica. Daca pensionarii emanati de CASPEV au ca scuza senectutea, tinerii veniti in deliberativ pe valul emotional al alegerilor locale se manifesta ca la o petrecere campeneasca de un comic excesiv si grotesc. Aproape nimic din ce au clamat in campania electorala nu se pune in practica. Daca servantii tunului Coalitiei pentru Baia Mare au capacele puse pe teava, ma intreb ce fac social-democratii, liberalii, ecologistii si popularii, „minunatii” nostri reprezentanti care nu au reusit inca sa produca aproape nimic benefic pentru comunitatea baimareana.

Nu am inteles nici unde se tin audientele, cati consilieri locali s-au intalnit cu cetatenii si ce probleme concrete au rezolvat. Nici cine si de ce a lipsit de la sedintele de consiliu, neexistand un document cumulativ sau un opis al prezentelor. S-a lansat o idee aberanta privind tinerea audientelor la sediul partidelor politice de care apartin. Atrag atentia somitatilor orasului ca „onorabilii” nostri reprezentanti sunt consilieri locali ai Municipiului Baia Mare si nu ai PSD, PNL sau PMP. Iar cetateanul care are o problema de sesizat nu trebuie sa bantuie la sediile de partid sau sa bata coclaurile prin carciumile orasului atata timp cat Municipiul Baia Mare are un sediu al administratiei publice locale.

Cetateanul are dreptul sa fie informat asupra activitatii reprezentantilor sai. Dar nu din ziare de familie sau de trusturile aservite, ci direct de la sursa, in conformitate cu reglementarile legale in vigoare. Constat ca si dupa o jumatate de an, aparatul de specialitate se misca cu aceeasi lentoare, astfel incat azi, 8 decembrie, inca nu au fost facute publice procesele verbale de la sedintele din 24 si 29 noiembrie si nici a celei din 9 decembrie.

Pe site-ul primariei se constata aceeasi lipsa de informatii, ultima postare fiind in data de 25 noiembrie, cand au fost trecute hotararile adoptate in sedinta din 24. Intrebarea fireasca este urmatoarea: s-a adoptat sau nu ceva concret in ultimele doua sedinte ale alesilor locali si pentru ce primesc indemnizatii cei care se sacrifica pentru binele public?

Am citit Raportul Camerei de Conturi Maramures, privind verificarea gestionarii fondurilor publice in Municipiul Baia Mare, pe anul 2015. Inregistrat sub numarul 1811, pe data de 21 noiembrie 2016, documentul respectiv inca nu apare pe site-ul Curtii de Conturi a Romaniei, dovada ca nici functionarii din administratia publica centrala nu sunt mai breji decat cei ai orasului. O dovada ca traim intr-o superba era a birocratiei excesive, a nepasarii si lipsei de responsabilitate administrativa.

Problematica rezultata in urma verificarilor este complexa si edificatoare. Aceleasi nereguli ca in 2013 si 2014, prin efectuarea de cheltuieli de personal neprevazute de legislatia in vigoare, stabilirea eronata a drepturilor salariale, efectuarea de plati nedatorate prin acceptarea la plata a situatiilor cu lucrari neefectuate, bunuri nelivrate, servicii neprestate, cheltuieli supraevaluate sau majorate nejustificat. Iar beneficiarii banilor sifonati sunt aceleasi firme de casa, cu patroni celebritati locale, care tremura de emotie, sa nu fie invitati la interviuri anticoruptie, in prag de sarbatori.

Nu doar cuantumul sumei este relevant, ci faptul ca deciziile unei institutii importante a statului roman nu sunt puse in practica, dupa ce caile legale de atac au fost respinse. Mai mult decat atat, exista sentinte judecatoresti care certifica veridicitatea rapoartele Camerei de Conturi, dar nici masurile stabilite nu sunt aplicate. Nu am asteptari de la executivul care tace si incaseaza pumnii in cap, nici de la functionarii care se ascund pe sub mese. Sluga te-ai nascut, sluga mori, oricat de sclivisit te prezinti in ochii lumii.

In acest context, solicit Consiliului Local sa-si asume Raportul de verificare pe 2015 al Camerei de Conturi Maramures, sa-l puna in discutia comisiilor de specialitate si a plenului, adoptand masurile care se impun. Trebuie ca cei vinovati, fie ei demnitari, functionari publici sau personal contractual, sa fie trasi la raspundere, sanctionati administrativ si actionat pentru recuperarea prejudiciilor. Consilierii locali pot cere sa vada calificativele de final de an, informatii care nu sunt publice, putand astfel constata daca decidenti responsabili de nereguli si fapte de coruptie, sunt sau nu notati cu calificativul maxim de performanta.

Orice stare de neimplicare inseamna o forma de complicitate asumata fata de cei care risipesc averea orasului, intr-un dispret total fata de lege si comunitate. Sa terminam cu mesajele penibile si patetice pe youtube sau facebook, sa oprim retorica mizerabila prin care ne clamam dragostea fata de orasul pe care-l siluim. Sa renuntam sa ne victimizam, acuzandu-ne servitorii de furtul slaninii din pod. Campania electorala se termina in doua zile, o noua echipa de fomisti se va repezi la ciolan, intr-un total dispret fata de lege si bunul simt. Vorba romanului hatru: „cand nu-i calu, bun ii si magaru” sau „daca n-ai ce-ti place, iti place ce ai”!

SOMOGYI Attila

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

2 Comments

  1. George

    Oana,
    cine trebuie sa cioteasca citeste, dar se face ca nu citeste. Consiliul local este o constructie amorfa, fara personalitate, cu consilieri aserviti. Nu ai constatat ca provin din partide fara personalitate? Nu i-ai vazut pe liberalii din PNL ca nu au avut curajul sa se opuna desemnarii abuzive a vioricai Chereches pe locul 1 la camera? Si in consiliu, aceeasi se simt platiti de primar, nu de primarie. Iau indemnizatia si atit. Eu propun sa lansam un curent de opinie potrivit caruia consilierii sa nu ia indemnizatia lunara pina la primavara si din banii respectivi primaria sa-si cumpere motorina, sare si alte materiale necesare peste iarna.

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2