EDITORIAL: Democratia declarativa nu rezolva problemele urbei

PNL

De cateva zile se vorbeste in municipiu despre o initiativa civica vizand demiterea conducerii executive si a deliberativului actual. Pe facebook apar tot mai multe postari cu nemultumirile baimarenilor, cetateni care considera ca orasul nu este administrat. Nimic gresit pana in acest moment. Orasul este al cetatenilor si nu al vreunei persoane, oricat si-ar aroga cineva acest drept. Atata doar ca intre vointa si putinta exista diferente majore.

In Romania exista legi, facute de politicieni incompetenti, care nu permit cetateanului sa-si alunge liderii cu garbaciul. Trebuie procedat legal. Asta daca nu vrem sa ne reintoarcem in evul mediu sau sa declansam o noua revolta publica.

In alta ordine de idei, ma gandesc la miile de baimareni care clevetesc pe social media, dar nu au iesit la vot. Nici la alegerile locale, cand au fost la vot doar 38,68% si nici la parlamentare cand au votat doar 32,43%. Dar ei sunt cei mai vocali in mediul virtual, sub propia identitate sau nick name-uri haioase, emitand consideratii de valoare, mai mult chiar… erijandu-se in campionii luptei pentru ordine civica.

Nu ma intereseaza cine ce initiativa lanseaza, ce CV are sau ce legaturi ascunde cu un anume lider sau altul. Eu militez pentru rezolvarea problematicii din municipiu in mod institutional si legal. Nu suntem chiar un sat fara caini, poate doar o urbe ametita de cultul personalitatii si acoperita de o poleiala halucinanta, care mascheaza coruptia si mizeria morala a ultimilor ani.

Si totusi, ce este de facut, caci simplul fapt de a constata sau a butona pe facebook nu rezolva problemele? Exista in Baia Mare o imensa forta civica care sta in letargie, multumita sa-si duca viata intr-o bunastare relativa, rupta de realitatea inconjuratoare. Majoritatea acestor oameni sunt in mediul academic si de afaceri, personalitati respectabile din zona culturala si a ong-urilor, intelectuali din justitie si sanatate, care nu depind de liderii vremelnici ai comunitatii.

Ei nu tremura pentru un spatiu primit in folosinta moca sau pe o suma derizorie, motiv de a-si fi antamat constiinta si demnitatea. Nici nu trebuie sa faca anticamera pentru o extindere de balcon, trecerea in legalitate a unui garaj facut fara proiect sau picurarea anuala a catorva sute de lei pentru o manifestare publica de natura a-i mentine in atentia colectiva.

In oras exista Consiliile Civice de Cartier, parte a unei platforme a comunitatii care nu este subordonata Coalitiei pentru Baia Mare, PSD sau PNL. Aceste entitati nu sunt functionale pentru ca nu s-a dorit, rolul lor impus fiind acela de a legaliza sub o spoiala de democratie decizii autocratice ale administratiei publice, multe situate in zona penalului.

Cetateanul baimarean nu conteaza in ochii majoritatii politicienilor decat in ciclurile electorale. Si atunci este privit cu un dispret suveran de agramatii si obezii in izmene sau desuuri politice. Din sutele de primari si consilieri locali, votati pe liste de partid, nu reusesti sa aduni oameni competenti nici de o fanafara oraseneasca.

Ducem o lipsa acuta de lideri competenti si onesti. Avem in forurile deliberative si in entitatile executive tot felul de clienti si derbedei politici, multi imbacsiti si amortiti in neputinta si nestiinta. Cine nu prinde o demnitate publica sau pierde una in Romania, nu ajunge la groapa de gunoi. Personajul este reciclat de partid intr-o functie administrativa la nivel central si local, caci politrucii nu-si permit sa piarda armata obedienta de yesmani si sicofanti.

Nu conteaza ce profesie sau cunostinte reale detin, locuri se gasesc… unul la Salvare, unul la Metrologie, unul la Mediu, altul la Spital, celalalt la Drumuri Judetene. In cel mai rau caz un consilier de primar sau un sef de cabinet parlamentar, asta daca nu cumva sunt ceva posturi pe la ceva deconcentrate.

Traim vremuri siderante. Tara e condusa de penali si hoti cu patalama, indivizi mizerabili care si-au tras legi care sa-i protejeze. Ce obraz trebuie sa aiba un lider local de partid sa sustina ceva public cand stie ca seful, ajuns Presedinte de Camera sau Senat, este un condamnat penal. DNA este compromisa de o femeie care pozeaza in vestala si nu are bunul simt sa demisioneze, serviciile secrete se erijeaza in arbitri ai societatii, justitia este sufocata de zecile de mii de dosare, iar avocatul poporului este vandut oligarhiei politice.

Presedintele asuda citind trei propozitii, iar presa alearga dupa senzational in loc sa informeze corect poporul. Aceasta este trista realitate a Romaniei sufocate sub troienile iernii, in care guvernele se schimba si noii veniti ne vand iluzii romantate sub forma de bestseller-uri.

Va asigur ca onorabilii consilieri locali din Baia Mare nu ii vor schimba pe viceprimari, ANI se va pregati de nunta si nu de controale, Consiliul Local nu va fi demis prin referendum, caci nu se vor strange 30.000 de semnaturi, iar noi vom continua sa traim intr-un derapaj nefiresc si periculos. Asta avem pentru ca asta meritam cata vreme am lasat sa ne decida soarta pensionarii, casnicele, asistatii sociali si purtatorii de ciolan la gat.

Pentru cei multi si vocali care traiesc doar pentru a butona pe facebook, le doresc succes si cat mai multe like-uri. Caci doar asta vor obtine in lumea lor virtuala, o lume rupta total si iremediabil de realitatile vietii de zi cu zi!

SOMOGYI Attila

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

3 Comments

  1. Vasile

    Un articol foarte bun. Fac totusi o mica observatie.
    Prezenta la vot in Romania (si in Baia Mare) exprimat procentual, este mult mai mare decat apare in statisticile Institutiilor corupte al Romaniei. Romania la ora asta are undeva 18-19 milioane de locuitori (cifra tinut secret pentru a mari artificial numarul parlamentarilor, europarlamentarilor etc.), recensamantul din 2011 a indicat 20.1 milioane de locuitori.(Institutul National de statistica afiseaza pa pagina de internet o cifra de peste 22 milioane, pentru pezent) La un calcul simplu, considerand ca numarul locuitorilor este de 19 milioane, excluzand pe cei sub 18 ani (care au o pondere de aprox. 21% cifra INS) rezulta ca numarul votantilor este undeva la 15 milioane. Aceasta cifra mai trebuie amendata cu cei plecati din tara si rezulta ca au fost la vot peste 50% din populatie. Parerea mea este ca nu am pierdut nimic din cauza prezentei slabe la vot. Tot aiurea votau si de veneau mai multi la vot. Romania are putini “cetateni” si in rest ……are o turma. Turma merge dupa cum latra cainii ………

    Reply
    1. gheo

      Mai Vasile,vrei sa zici ca suntem prosti ca nu am votat cu liberalii? In Maramures la ce dezvoltare am ajuns cu ei,salariile de mizerie,lipsa parcurilor industriale,oare nu e si meritul lor?

      Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1