O simpla eroare l-a facut pe Gabriel Zetea eroul zilei. Din banalul sef al administratiei judetene, a ajuns presedintele Curtii Constitutionale a Romaniei. Probabil din prea multa grija pentru legile Justitiei si interes crescut in privinta situatiei infractorului Liviu Dragnea, idolul sau, Zetea confunda administratia cu instanta de judecata si cere jurnalistilor ca, pentru evenimentul Zilele Maramuresului, sa se acrediteze. Dar nu oricum, ci completand o solicitare catre… Curtea Constitutionala. Uitandu-se prea mult la stiri, in speranta ca lumina intelepciunii ii va calauzi pe magistrati CCR si-l vor scapa pe Dragnea de puscarie, Zetea se viseaza intr-un alt film, in care, de ce nu?, ar putea conduce chiar Curtea Constitutionala.
Aceasta palma a indolentei data presei nu a venit singura, tanarul presedinte tinand mass-mediei locale lectii de deontologie si bune practici jurnalistice. Intr-un comunicat postat pe pagina de facebook a Consiliului Judetean Maramures, Zetea le da cu liniarul in palma ziaristilor nestiutori, carora le impune sa isi respecte profesia: „Codul deontologic al jurnalistului spune ca, o informatie trebuie verificata din trei surse”. (Virgula folosita anterior nu ne apartine, n. red.)
Poate dupa regulile din Viile Apei o informatie trebuie verificata din trei surse, desi nu stim ca in catunul din Seini sa se fi redactat vreodata un cod deontologic. Pentru ca in cel adoptat de Organizatiile de Media, in 2004, denumit Codul Deontologic al Jurnalistului, precum si in cel acceptat de Clubul Roman de Presa, cunoscut ca si „Codul Deontologic Unic” (2009), nu exista citatul inventat de Gabriel Zetea pentru a face impresie ca stie foarte multe legate de activitatea jurnalistica. Nu stie. E doar un personaj politic care ii invita pe ziaristi la ziua sa de nastere tinuta dupa o saptamana, aratandu-si netarmurita prietenie, pentru ca in secunda doi sa le dea cu codul deontologic de obraz, din cauza ca jurnalistii si-au permis sa publice o stire cu un baimarean care protesta in fata Consiliului Judetean, acuzand conducerea institutiei ca a distrus Scoala de Arte „Liviu Borlan”.
Vom reveni asupra desfiintarii scolii respective si a hotararii adoptate cu incalcarea legii, pentru ca nici pana azi cei care si-au dat votul in Saptamana Mare nu au inteles ce magarie de proportii au facut. Pana atunci, ii recomandam ilustrului Gabriel Zetea sa fie mai rezervat in a da lectii de etica jurnalistica, atata vreme cat erorile sale de limba romana patentate de-a lungul timpului (adesea citate pe retelele de socializare) si gramatica intamplatoare dupa care se ghideaza in redactarea propriilor interventii in spatiul public sunt probleme ce nu il recomanda ca deontolog de serviciu.
Ciprian DRAGOS
Nu fiti rai. Le-a pus pe fete sa faca un model de cerere de acreditare, iar asta a fost prima in cautarile de pe google.