EDITORIAL: In anul Centenarului Marii Uniri, suntem mai dezbinati ca niciodata. Tacerea si obedienta ne ucid constiinta

PNL

La 30 de ani de la ridicarea din genunchi, inca ne cautam identitatea. In anul Centenarului Marii Uniri, ne zbatem intr-o neputinta cronica menita a ne distruge viitorul. Viata este o scena grotesca, populata si acaparata de mediocritatile neamului. Ne-am intors de unde am plecat, doborati de neputinta si lipsa de curaj, cazuti in genunchi in fata faloseniei scutite de impozite. Purtatori de sutane, scoliti pe bani donati de credinciosii saraci, se infing in viata publica, avand rapacitatea lacustelor care au invadat Egiptul, uitand ca libertatea inseamna si dreptul de a nu minti!

Romania este un iarmaroc in care banul public se risipeste cu nonsalanta de cei care nu au transpirat niciodata. Munca cinstita e dispretuita, descurcareala devenind trasatura de baza a unei societati sufocate de valori dubioase. In fiecare saptamana sarbatorim ceva, afisandu-ne in mod indecent nimicnicia, uitand ca “Libertatea nu este dreptul de a face ceea ce vrem, ci ceea ce se cuvine”! Indivizi dubiosi, dotati cu un aparat foto, o statie de amplificare si un xerox color, au devenit organizatorii manifestarilor populiste de calitate indoielnica, intre doua cafele si un sprit cu decidentii vremurilor.

Scena politica este populata de suficienti izmenari putind asemenea gunoiului depus pe masinile lor luxoase. Cu hoituri dizgratioase, chimire cat doaga butoiului si falci porcine, intreprinzatorii vremurilor s-au cocotat in demnitati ametitoare, de unde sfideaza bunul simt, in timp ce poporul asteapta dreptate de la o justitie chinuita si cu o moralitate de vestala adulterina. Procurorul de azi e nepotul revolutionarului de ieri imbuibat cu favoruri, fiul sindicalistului chivernisit sau al omului de afaceri agramat si evazionist. Magistratii onorabili sunt sufocati de metehnele dinozaurilor din sistem, hidra care inca mai rezista cu ultimele zvacniri. Instantele au devenit niste adevarate industrii care produc vagoane de hartie si tone de dezamagiri, prea multi judecatori uitand ca libertatea inseamna raspunderea de care majoritatea oamenilor se feresc.

Dupa dictatura barbosilor postrevolutionari, traim in era ONG-urilor, o entitate populata de tehnocrati destepti, care si-au construit palate din vanzarea de iluzii. Sunt prea multe fundatii si asociatii cu lideri becisnici si imbuibati, actionand de doua decenii ca masini de spalat bani murdari. Ei pozeaza infatuati si aroganti, clamandu-si apartenenta la o presupusa elita, pentru a se refugia si cauta protectie in clanurile masonice, rotariene sau pseudomonarhice. Partiduletele fara doctrina si program se vaicaresc pe social media, acuzand puterea care manipuleaza si se lauda cu realizari inexistente, incapabili sa-si depaseasca propria neputinta. Salvarea natiei nu poate veni de la porodicari peltici, venetici balbaiti sau disidenti politici mirosind a rahat cainesc.

Deasupra tarii se lasa o tacere nefireasca, romanul preferand sa-si ia lumea in cap decat sa lupte cu megiesul de peste gard, aburcat vremelnic in saua puterii. Obedienta a fost reinventata in forme noi de slugarnicie, dascali fara vocatie si parinti lingusitori prostituandu-si progeniturile ca in anii ’80. Taranul roman inca ara cu plugul, laptele este dat la porci, dar multi dintre noi purtam cocarde tricolore si lacrimam de patriotism, in timp ce ne umplem frigiderele cu marfa din import, condamnandu-ne semenii la subzistenta.

Nu avem autostrazi, iar calea ferata sta sa se surpe, flota e ingropata sau vanduta la fier vechi, pe principalul aeroport al tarii sunt gropi ca pe aratura, ministrii se schimba precum calusarii in hora, dar noi sarbatorim realizarile iluzorii ale unui secol caracterizat prin neputinta, in timp ce cautam stafiile trecutului. Patrunsi de maretia vremurilor, mai carpim o casa memoriala, turnam busturi de inaintasi pe sume nerusinate, scoatem cateva reviste necitite de nimeni si dantuim in mirosul fumului de gratare, transformand tara intr-un balci al desertaciunilor.

Pentru toti cei care vor marai sau se vor simti lezati de gandurile mele, inainte de a ma condamna si pune la stalpul infamiei, le reamintesc spusele lui George Orwell: “Daca libertatea inseamna ceva, inseamna dreptul de a spune oamenilor ceea ce nu vor sa auda”.

SOMOGYI Attila

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2