Editorial – Mesaj catre DNA si Justitie: Pe ei si pe mama lor!

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Au trecut deja doua saptamani de campanie. Taranul roman, numit pompos fermier, se uita cu ura la pamantul care a rodit ori prea mult, ori prea putin. Nu-l intereseaza alegerile. Se gandeste doar la recolta si dobitoacele din grajd, nu la alea din politica. Castigul va fi mic in ambele cazuri, daca nu ai produs… asta e, daca ai produs mult nu poti vinde la pretul corect, caci te omoara samsarii cu marfa dinTurcia, Bulgaria, Ungaria si Polonia. Ei nu au cheltuieli de productie. Cumpara cu un leu jumate, dau 20 de bani pe kg, mita pe toata filiera autoritatilor si vand cu 4 lei kilu de porodici si poprici.

Nu platesc taxe fiind evazionisti legali, cu voie de la stapanire. Daca “organele” si-ar face datoria verificand zilnic facturile de pe camioanele samsarilor, cu marfa confiscata ar putea hrani toti copiii institutionalizati ai tarii.  In schimb, a fost inca un an bun pentru marii latifundiari cu terenuri de zeci de mii de hectare, cei care asemenea vechilor boieri fac politica, angajandu-si cate un fost militian sau securist ca vataf. Ei dau tot la export si rezerva de stat. Sunt rumeni si grasi, cu falci de ghita si burdihane de gravida. Umbla in jeepane mari cat un tanc Abrams american si sfideaza vulgul parcand unde vor muschii lor. Nevasta borfasului milionar e “bolnava”, suferind de spleen, boala celor care taie frunza la caini.

Sta numai la oras, desi e nascuta intr-un sat prapadit si noroit, fara canalizare si biserica. Are job aranjat de EL, mergand la nu stiu ce fundatie unde, evident, nu face nimic. Asa cum a vazut in filmele americane. Mai nou e la moda sa-ti bagi balabusta intr-un “colectiv” care gestioneaza proiecte europene. Manager sau expert, poate consultant pe nu stiu ce domeniu. Oricum nu se pricepe la nimic, singura competenta reala fiind cursul de dactilografie facut in anii ’90. Ei sunt protipendada tarii, high life-ul carpato-dunareano-pontic. Anul acesta sunt PSD-isti, acum 3 ani au fost pedelisti, in 2007 liberali si in ’98 taranisti. Nu au probleme de moralitate, ideologie sau doctrina. Astea sunt chestii pentru prosti, filozofi si analistii tv. Ei sunt doar frumosi, destepti, bogati si oportunisti, mai ales de cand prostitutia politica a fost legalizata.

Daca ieri umblau mai “chitingan” pe langa pereti, caci iute erai facut traseist, azi sunt falosi, fiind cel mai bine vazuti cei cu mai multe “transferuri”. E campanie si nu prea. Electorala, nu agricola. Nu mai vezi alaiuri de masini ca la nunta navalind prin sate, cu bannere, steaguri si megafoane din care erau racnite texte patriotice imbecile. Nu tu galeti, sacose de plastic cu poza candidatului/ei si traditionalele alimente de baza, adica ulei, zahar, orez, pateu si branza topita. Plus o agenda si un pix cu moaca candidatului, asta ca sa nu uiti pe cine trebuie sa pui stampila. Primarii au trecut cu arme si bagaje la neocomunism, clamand public interesul comunitatii si in particular subtirimea contului personal. Au greutati… copchil la facultati, masini rablagite, iar asistenta cea tanara, stiti voi… incadrata referent 1, vrea un betesiug de laptop nou.

Nu conteaza pentru ce te-au votat contaranii, ce program politic ai avut acum doi ani. Traim vremuri grele si daca nu ai bani la primarie nu esti reales, mai ales daca iti sufla zilnic in ceafa vicele cu limba albastra sau portocalie. In Capitala razboiul se duce in mass-media. Sunt dezgropate fosile uitate de lume, fosti in “servicii” sau justitie. Tema fiecarei zile televizate are un meniu standard. Un antreu cuprinzand ultimele nazbatii ale DNA, felul de baza despre duelul dintre matrafoxat si plagiator, o ciorba cu noile directive UE, iar desertul ceva monden, poate Zavoranca sau Oana Lis si testul ei de urina in direct la Antene. La final, in loc de digestiv se serveste una bucata flirt intre Esca si Busu sau recital tatze-fund despre sport si Piturca.

La posturile de nisa sunt stiri… au murit doi artisti, un psiholog celebru, un fost fotbalist ratat si trei admiratoare ale lui Petre Roman de la APACA ajunse parlamentare. Despre nea Costica, fost furnalist, sau tanti Geta, educatoare la gradinita, nu se pomeneste. Nu e subiect de stiri. Pe cine intereseaza amaratii. Ei sunt importanti doar la vot cand trebuie scosi din casa si momiti sa te voteze. In fiecare zi ciomageala dintre presedinte si premier escaladeaza Caraimanul. Invective, glume stupide, ezitari si minciuni. Ponta isi baga la inaintare feciorul, iar Basescu pe Elena. Este incorect sa pui sa boxeze categoria musca cu mijlocie mare. Svabul incoerent continua sa se laude cu… lucrul bine facut, fara a spune care lucru si cat de bine.

Ultimul sondaj da pe Johannis in urcare si pe premier in scadere usoara. Ca si cotele Dunarii. Un consilier zaharisit mostenit de pe vremea CPEX ii sopteste unei consiliere de PR de langa premier: sa dea ceva la alocatie la copii, sa promita marirea pensiilor si cresterea salariului minim pe economie. Asa i-am spus si lui TOASU in ‘89, atunci a mers pe moment, dar s-a bagat Leana cu prostia de… asezati-va linistiti. Cum sa spui omului in decemvre sa se aseze pe jos cand el avea rand la unt si tacamuri. Au plecat aia, muncitorii si uite asa o gasca de barbosi au navalit peste noi.

Ce scenariu stupid. Iar pionierul aiurit a pus botu si 500.000 de copii vor primi imediat 42 de lei in plus. Adica cat pretul a trei pachete de tigari. Tarade c… cu politicieni onanisti si tampiti. Am un mesaj catre DNA si Justitie: pe ei si pe mama lor, lasati-i in fundul gol si aruncati-i la Jilava. Acolo pe un perete din buda de la parter scrie deja: caut c… de senator sau deputat. Servicii all inclusiv. JOE vietasu.

E un octombre obisnuit cu algeri. Imi pare rau Adelino, dar mai pozitiv de atat nu pot sa fiu! Ma gandesc sa emigrez…

Cato CENZORUL


Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

7 Comments

  1. Zoltan

    Solutia pentru schimbare este relativ simpla! La alegeri sa iasa cat mai multi la vot.Contrar straduintei fariseului de Cherches primarul orasului Baia Mare si nemernicilor care au trecut de partea mizerabililor din PSD oamenii sa voteze cu un NU hotarat pentru securistul de Ponta!In rest toata lumea sa voteze constiintei!

    Reply
  2. uraciosu

    Aceasta este vocabularul dreptei in Romania. Vai de caput tau cu creier de turturica Zoltan. Cand folosesti cavantul „mizerabiliilor” cred ca te simti. Pa fripturistule!

    Reply
  3. ionel

    Re urâcioși
    Sunteți postaci de serviciu ” de dincolo” ?
    Necitindu-va nimeni ziarul supercenzurat ați dat navala aici ?

    Reply
  4. cristi

    mda. Buna ilustrare a realitatii crunte de fiecare zi. Poate aflam totusi pana in noiembrie cu cine ar trebui sa votam. Ca asta asteptam o idee, o parere , ceva.

    Reply
  5. ioan

    Dle, eu sa fiu politician si sa fiu facut de rahat ca un nimuric m-as ascunde dracului undeva in padure de rusine. Oare astia care-s parlamentari citesc ce scrie omu asta si comenturile, ca nu vad unul sa reactioneze.Vazui pe Pasca ala careva zi la tv, dle e total paradit ala la bila, cum saracia e votat ca senator moflaitu ala ca si meseriasul care repara brichete in centru e mai destept ca el?

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2