Editorial – Prioritatile noii “Judetene” de partid

PNL

gabriel zeteaCu siguranta, Gabriel Zetea este o persoana activa si nu o fosila intepenita intr-un scaun directorial. Nici ca vice nu a fost inert, miscandu-se mult in spatiul limitat al competentelor de secund. Mai putin cu folos, cata vreme seful de atunci aplica o regula de aur in administratie: mai bine nu aprobi ceva, decat sa devii client al DNA. Si uite asa, timp de patru ani uninominali, deliberativul judetean si-a creat o identitate vizuala proprie, care stralucea prin lipsa de efecte, consecinta a stilului de munca promovat de o echipa de juristi demnitari.

Aduc aminte celor care nu stiau ca, in mandatul precedent, oligarhia administrativa locala nu a finalizat nici un proiect major al judetului. Drumul Baia Sprie Barsana este departe de a fi un succes, Aeroportul International Baia Mare, esec, CJMM urmand a intra in Cartea Recordurilor pentru performanta de a fi semnat contractul de finantare cu doar doua saptamani inainte de termenul de finalizare al lucrarilor. A urmat o abureala publica perpetua privind fazarea proiectului pana in iunie 2016, prelungirea acordului de finantare din bani europeni, finalizarea lucrarilor in termen etc.

Suntem in luna august 2016, iar lucrarea care trebuia sa dureze 90 de zile nu este finalizata nici azi. In plus, finantarea se va realiza printr-un credit suportat de locuitorii judetelui Maramures. In tot acest timp, maramuresenii se deplaseaza la aeroporturile din Satu Mare, Cluj Napoca sau Budapesta. Va fi facut cineva responsabil de acest fapt? Cu siguranta nu, in superba administratie publica romaneasca, nimeni nu raspunde pentru nonperformanta.

Un alt esec rasunator il constituie sistemul de management integrat al deseurilor, un proiect impus de legislatia europeana, care trebuia finalizat tot pana in decembrie 2015, cu posibilitatea prelungirii termenului cu acordul finantatorului european. Gata astazi in proportie de 20/30%, proiectul este in coada de peste, pe rolul instantelor fiind un proces cu riveranii, termenul posibil de dare in functiune fiind estimat la… calendele grecesti. Ca sa nu mai vorbim de conditia jalnica a drumurilor judetene si comunale, starea infrastructurii scolare, lipsa canalizarii si alte facilitati absolut normale intr-un stat european din secolul XXI.

In toata aceasta perioada, executivul judetean a stralucit prin festivism public, participand la targuri si deplasari in strainatate, zilele oraselor si comunelor maramuresene, alte multe manifestari publice terminate cu chiolhanuri pantagruelice, onorate de protipendada imbracata in ie si costum popular.

Astazi, noua conducere judeteana isi gestioneaza imaginea publica in aceeasi nota de populism patriotard. Chiar daca s-a schimbat echipa de triumviri, secretarul judetean e acelasi, iar in postul de administrator public “performeaza” intr-o inertie birocratica un pensionar acrit si matusalemic, bun cuvantator si promotor al unei retorici rurale elevate.

Ma asteptam ca viata de la “judeteana” sa ia o alta turnura, reflectata in revitalizarea activitatii si stabilirea unor proceduri de lucru dinamice, de natura a scuti personalul CJ sa mai frecventeze salile de fitness. Constatam ca nu e asa, cata vreme obiectivele fundamentale ale noilor decidenti se axeaza pe stergerea urmelor incompetentei din ultimii 12 ani, lansarea unor politici de comunicare agresive si promovarea unei imagini publice cosmetizate.

Ultima declaratie a presedintelui Zetea este mirobolanta, domnia sa anuntand cu simtire patriotica locala ca marea problema din acest moment a judetului Maramures, motiv pentru care acest colt de rai nu a progresat in ultimii 25 de ani, este lipsa unui manual de identitate vizuala, gaselnita politicianista tip perdea de fum care trebuie sa acopere lipsa de viziune si determinare mangeriala.  In nici un caz o strategie reala de dezvoltare economica si atragerea de investitori, un program clar si coerent de reabilitare a infrastructurii rutiere sau valorificarea potentialului turistic.

Ne trebuie o noua sigla, un nou logo, carti de vizita in format grafic schimbat, antete refacute, mape, plicuri si sacose personalizate care sa rupa gura targului, eventual si un site nou. Si evident  cum trebuie ele folosite si unde.

Sunt curios ce firma va executa noul manual de identitate, pe ce bani si daca acest obiectiv fundamental al noii administratii va fi finalizat pana ce primul avion Boeing 747 va ateriza la Cufoaia.  Cum zice frantuzul… Chapeau bas, Messieurs!

SOMOGYI Attila

foto: Florin Szabo

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

4 Comments

  1. cadar

    Fostul o sa rămână in istoria judetului ca exemplu de individ care a purtat o pălărie pe care nu a putut sa o duca.Sa fi jurist de profesie si sa ai cele mai catastrofale contracte e exemplu clar de ce face o scoala terminata la FF.

    Reply
  2. Moga

    oare acesti trei crai de la rasarit asa mult se iubesc se imbraca aproape la fel ,se incalta la fel poate vor fura la fel nu ??????

    Reply
  3. Andrei

    domle, eu n-am incredere in echipa asta. Doi divortati si un tip sub papuc, barbati de barbati obisnuiti cu petrecerile deochiate si maniere de mahala. Vom progresa cand a face plopu mere….Da nu ar fi rau sa-i ia cineva la rost pe cei din fosta echipa. Si sa-l dea dracului afara pe Dumuta ala care chiar e o fosila comunista. Ce naiba au astia de tin in primarii si la judet toti imbacsitii astia in rele? Hai dom Zetea ca se poate!

    Reply

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2