EDITORIAL: Succint portret al politicianului roman, dupa virtutile sale in raport cu presa

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Politicianul roman are, in genere, o raportare contrastanta fata de presa. In functie de interesele de moment sau pe termen lung, imparte media in doua. Favorabila si nefavorabila. Onesta si corupta. Corecta si mincinoasa. Independenta si platita. Iar jurnalistii sunt de-ai nostri sau de-ai lor; curati sau santajabili; corecti sau santajisti; obiectivi sau nemernici. Dihotomia este absoluta si nu suporta nuante gri. Asta pana in ziua cand onorabilul om politic este criticat de jurnalistii care pana atunci il prezentau in culori pastelate. Asa vom afla cine sunt cu adevarat ziaristii incomozi: “Vor bani, dar nu le-am dat”; “Au comanda sa ma execute. Stiu cine ii plateste”; “Niste santajisti, asa au fost toata viata”. Situatia opusa schimba si ea perceptia. Un articol “de bine” cu politicianul adesea criticat pentru prestatiile lamentabile ii trezeste acestuia sentimente pe care nici nu credea ca le are: “E baiat bun, s-a lasat dus de val”, “Un jurnalist adevarat, pacat ca lucreaza la ziarul ala”.

Pe lista fobiilor de care politicianul roman sufera este aceea ca tot timpul jurnalistii il vaneaza. Cineva ii vrea raul si urmareste sa il agate cu ceva. Se victimizeaza permanent si e vesnic reticent fata de profesionalismul ziaristilor. Avand, in cele mai multe din cazuri, o precara tinere de minte, dar si o evidenta neputinta de a se exprima sintetic si concis, incheie fiecare interviu cu aceeasi solicitare: “Sa ma citati exact, ca aia de la (si da numele unui alt ziar, n.red.) numai prostii au scris din ce le-am spus”.

Pentru a-si masca vasta incultura si lipsa de cunostinte in aproape toate domeniile, arunca vina, pentru toate impardonabilele gafe si afirmatii aiuristice cu care presa l-a facut celebru, in carca neprofesionistilor jurnalisti: “Nu se documenteaza, scriu dupa ureche”; “Eu nu am zis asa ceva, au scos din context”. Este slobod la vorba si se trage de bracinari cu toata lumea, foloseste fara menajamente o limba romana stricata si plina de obscenitati, contestand toate momentele in care presa il prezinta asa cum este in realitate: “Era o discutie privata, nu aveau dreptul sa o difuzeze”, “Nu am stiut ca ma filmeaza”.

In mare majoritate, cel care intra in politica e lovit de o suspecta timiditate. E data de lipsa de incredere in potentialul sau. E un impuls natural, pentru ca nu stie sa faca mare lucru. Cu timpul, prinde curaj. Nevoia de afirmare il impinge sa nu stea ca mutu’, pentru ca sta degeaba. Incepe prin a zambi unei ziariste la conferinta de presa, unde serveste cu mult talent saleurile si da dovada unei debordante atentii acordate mediei. Dupa o vreme, unii jurnalisti, mai sensibilosi din fire, chiar ajung sa creada ca “E de treaba”. Adica exact ceea ce spui despre cineva la care nu gasesti nimic deosebit.

Odata cu experienta, vine si tupeul. In scurt timp, emite judecati de valoare, devine pretentios in exprimare, emfatic in opinii, intransigent in aprecierea oricarui lucru. Bombastica retoricii sale e intotdeauna insotita de o barbie ridicata peste nivelul obisnuit si o privire ale carei pleoape putini lasate incearca ca mascheze incompetenta sa in a aborda orice subiect serios.

Ajuns acolo unde a visat de multa vreme, politicianul roman vrea mereu sa fie prietenul jurnalistilor. Da chermeze, cel mai adesea din bani publici sau din cei ai partidului, el fiind foarte zgarcit cu propria punga, la care invita presa. In special pe cea evident laudativa sau pe cea foarte critica. Presa neutra poate fi neglijata, nu il intereseaza. Ii place sa socializeze cu toata lumea, ca o gazda buna, ziaristii fiind apropiatii sai de o viata. Injura apasat si fara retinere, se lauda cu intrigile politice si manipularea oamenilor de rand, iar dupa ce striga in gura mare “Bai, sper ca nu ma inregistrati acuma”, isi prezinta colectia de doamne si domnisoare pe care le-a cucerit pana atunci.

Cu putine exceptii, miza sa sunt banii si/sau puterea. Una o intretine pe cealalta. Exact ca pedalele unei biciclete. Banii ii aduc putere, iar puterea ii aduce bani. Nu ii pasa deloc de cei din jur si face o adevarata arta din a minti publicul larg, aceasta dandu-i o satisfactie mare si energia de a se perfectiona in ceea ce face. Intelege ca ziaristii sunt primii care ii cunosc caracterul josnic si are pretentia sa il sustina in demersurile sale perverse, avand convingerea ca, daca politica e o curva, atunci orice act imoral poate fi considerat o virtute. De aceea, el nu are niciun defect, iar jurnalistii care il critica fac asta din ura, pentru ca nu inteleg politica sau vor raul comunitatii.

Indiferent cat s-a infruptat din banul public, cate dosare penale are sau cata umilinta a produs in jur prin turpitudinile sale, el nu trebuie criticat. Este adeptul expresiei “A furat, dar macar a facut ceva”, pe care o ridica la gradul de adevar absolut, o axioma cu care isi motiveaza toate magariile ce ii garanteaza succesul. In numele acestui tip de justitie, invoca dreptatea, cerand ajutorul fanilor si aprecierile acestora pe retelele de socializare, atunci cand presa il pune la zid. Fiecare incalcare a legii e o mare reusita, iar criticile il fac sa se victimizeze.

Rare sunt situatiile cand apreciaza mediatizarea unor proiecte pe care le sustine (nu neaparat din convingere, ci pentru ca trebuie sa arate o activitate necontenita), dar suna in redactii la primul material ce ii critica politicianului activitatea, avertizandu-i pe jurnalisti ca ii va da in judecata. Foarte rar face asta (pentru ca aproape intotdeauna pierde in fata justitiei), singura motivatie fiind aceea de a-i intimida pe jurnalisti si a-i determina sa nu mai scrie negativ la adresa sa.

Manipularea a tot ceea ce misca il fascineaza. Mai greu este cu mass-media. Pentru asta, recurge la diverse tertipuri. Unul este acela de a-i oferi ziaristului diverse informatii, incercand sa devina o sursa a acestuia. Mizeaza pe nevoia omului de presa de a strange informatii, iar “ajutorul” dat are ca principal scop conditionarea relatiei politician – jurnalist. Mai mult, ii place sa “oficializeze” legatura sa cu ziaristul, facand din asta un motiv de mandrie. Uneori (si musai intr-un spatiu public), ii spune jurnalistului, cu voce tare, pentru a fi auzit de cei de fata, insa fara a realiza ridicolul la care se expune, ca ii ofera un pont ce nu poate fi folosit: “Iti spun ceva, dar despre asta nu poti sa scrii”.

Daca ziaristul nu cade prada fascinantei sale surse si nu devine dependent de aceasta, atunci politicianul roman se reorienteaza. Are bani si crede ca problema presei e rezolvata. Pentru ca, in mintea sa, totul se reduce la bani. Iar daca nu are, promite. Isi negociaza viitoarea imagine cu conducerea institutiei de presa, pentru a inchide gura jurnalistului angajat acolo. E mai scump decat sa ii ofere informatii, dar e mai sigur.

Sunt cazuri cand niciuna dintre metode nu da roadele scontate. Insa politicianul roman, lipsit fiind de scrupule, isi aduce aminte ca incomodul jurnalist are o sotie sau o ruda apropiata care lucreaza la o institutie condusa de oameni numiti politic. Adica datori sistemului. Cu influenta pe care o are, si nici nu banuiti cat de mare poate fi, direct sau prin apropiati, face presiuni asupra familiei gazetarului, pentru a-l aduce la tacere. Nu rare sunt ocaziile cand insusi politicianul detine functii de director, presedinte, primar etc si se foloseste de puterea postului ocupat pentru a-si tracasa psihic subalternii. Este incredintat ca teama jurnalistului/jurnalistei pentru jobul nevestei/sotului este mai mare decat nevoia sa de a se exprima liber.

Politicianul roman se foloseste de toate parghiile pentru a discredita, atunci cand e criticat. E o masura de protectie, folosita totodata si pentru descurajarea jurnalistului. Politicianul se da drept victima unor rautati, acuzatii nefondate si jocuri murdare, atragand lacrimile celor care-l urmaresc pe Facebook. Doi, trei postaci de serviciu alimenteaza drama sarmanului om politic, lasand comentarii lacrimogene si starnind likerii impotriva jurnalistului becisnic.

Cu siguranta, manipularea nu a inceput si nu se va termina cu mass-media. Dar presa este o parghie buna in acest sens. Iar politicianul roman e constient de asta, indiferent cat de mult ar da senzatia ca poate trai foarte bine si fara presa. Stie foarte bine diferenta dintre consumatorii de media si parerologii de serviciu care il aplauda pe Facebook.

Aceasta succinta radiografie a politicianului roman in relatia sa cu media este un portret general, reunind suma mai multor “calitati” pe care oamenii politici le au. Am luat de la fiecare cate ceva, in special de la cei care le evidentiaza cel mai tare. Sigur, e greu de imaginat ca unul singur sa le manifeste pe toate in acelasi timp (desi…), dupa cum niciunul dintre ei nu poate spune ca este complet strain de ele si nu are macar vreo doua-trei “virtuti” serioase in portofoliu. Altfel cum ar mai fi politician?

Ciprian DRAGOS

Reclame home 1
Data curenta: ’27/05/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *