septembrie 19, 2021

Egiptul dezminte orice “prezenta militara” in Siria

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

soldati-razboi 2Egiptul a dezmintit duminica informatii aparute in presa referitoare la o “prezenta militara” in Siria, la cateva zile dupa sprijinul exprimat de presedintele Abdel Fattah al-Sisi pentru armata regimului de la Damasc, transmite AFP, informeaza AGERPRES.

Cotidianul libanez As-Safir a afirmat in editia sa de joi ca o unitate formata din 18 piloti ai armatei egiptene se afla la baza militara Hama din centrul Siriei, fara sa fie in masura sa precizeze daca acestia participa la lupte.

Purtatorul de cuvant al Ministerul de Externe a dezmintit duminica informatiile “anumitor jurnale arabe cu privire la o prezenta militara egipteana pe teritoriul sirian”, potrivit unui comunicat.

“Aceste afirmatii exista numai in imaginatia celor care le vehiculeaza”, a precizat documentul.

Saptamana trecuta, intr-un interviu acordat postului national de televiziune din Portugalia, RTP, Abdel Fattah al-Sisi si-a exprimat sprijinul pentru armata siriana, o pozitie in contradictie cu aliatii sai de la Golful Persic, printre care Arabia Saudita.

Intrebat in legatura cu posibilitatea de a vedea Egiptul jucand un rol de mentinere a pacii in Siria sub mandat ONU, seful statului a raspuns: “Prioritatea noastra este de a sprijini armatele nationale, de exemplu in Libia pentru a intari controlul armatei asupra teritoriului si a trata elementele extremiste. La fel, in Siria si Irak”.

Mai multe puteri de la Golful Persic, in special Arabia Saudita, sprijina gruparile rebele care lupta in Siria impotriva presedintelui Bashar Al-Assad.

Relatiile dintre Arabia Saudita si Egipt s-au racit in ultimele luni, printre altele autoritatile de la Cairo sustinand in octombrie la ONU o rezolutie initiata de Rusia cu privire la Siria aspru criticata de Riad.

Doua saptamani mai tarziu, cel mai inalt responsabil al serviciilor siriene de securitate, generalul Ali Mamlouk, a efectuat o vizita neasteptata la Cairo, prima sa calatorie in strainatate de la declansarea razboiului din Siria in 2011.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2