Ela E. H: ,, Iubirea este cel mai minunat fenomen existent, pentrucă iubim de atâtea ori, dar niciodată la fel’’

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Ela E. H a avut anul acesta la Gaudeamus, cea mai râvnită carte a târgului. Cu siguranță, Ela E. H va fi din ce în ce mai cunoscută și sunt convins de faptul că, deja mulți maramureșeni au cumpărat ,,Iartă-mă că te-am iubit’’

Cine este Ela EH? E o întrebare directă deoarece cititorii vor să afle mai multe detalii despre tine

Ela E.H.: Sunt un om simplu, aș spune. Iubesc cărțile, copiii și animalele. Îmi place să mă
bucur de natură și de poveștile celor din jur. Sunt o persoană extrem de directă, sinceră și sociabilă. Îmi place să fiu înconjurată de familie, prieteni…de oameni în general, dar mă retrag atunci când simt în oameni răutate, ură sau falsitate. Așa sunt eu: simplă și complicată în același timp.

Cea mai râvnită carte de la Gaudeamus de anul acesta, a fost cartea ta: ,, Iarta-mă ca te-am iubit”. Cand ți-ai dat seama că trebuie să scrii cartea aceasta și dacă te-ai așteptat la succesul acesta atât de mare?

Ela E.H.: Am scris această carte din dorința de a scrie și la îndemnul soțului meu. Am
publicat-o tot la îndemnul soțului meu, care crede în mine mai mult decât o fac eu câteodată. Nu, nu am prevăzut acest success. În definitv, succesul este subiectiv și personal. Unii consideră că am avut success datorită vănzărilor mari. Eu consider că succesul se măsoară în sutele de mesaje din partea celor care au găsit o alinare în romanele mele. Cred că subiectul a atins inimile celor ce au trăit o poveste asemănătoare, dar și a celor ce, poate, nu au trăit suferința din iubire, dar au capacitatea de a înțelege și a empatiza cu trăirile descrise în romanul meu. Consider că este o carte ce trebuie simțită și abia apoi poate fi înțeleasă.

Ela EH, în carte vorbești despre iubire, despre faptul că uneori iubim oameni nepotriviți și ulterior suferim. Cum ne putem da seama înainte să iubim că persoana cealaltă este nepotrivită pentru noi?

Ela E.H.: Poate că există un răspuns la întrebarea dumneavostră, dar ce folos dacă nu putem
controla pe cine iubim?! Iubirea este dificil de înțeles, mai ales pentru cei care nu au trăit toate ipostazele ei. Unii ar spune că iubim cu inima, alții că este un simplu fenomen al creierului. Nicio explicație sau definiție nu este suficientă pentru a ne ajuta să înțelegem iubirea, fără a trăi toate frumusețile, dar și durerile sale. Mai apoi, consider că iubirea este cel mai minunat fenomen existent, pentru că iubim de atâtea ori, dar niciodată la fel. Cât despre persoana potrivită pentru noi, este aproape imposibil să o identificăm. Pentru că atunci când iubim, ne modificăm chiar și chimic, ne modelăm și, brusc, ajungem să nu ne mai recunoaștem nici noi înșine. Așadar, cum am putea să știm ce ne este potrivit? Când nu iubim, omul potrivit pare că este cel ce ne-ar satisfice toate nevoile și întrunește calitățile pe care noi, rational, le-am stabilit ca fiind esențiale. Când iubim, cel potrivit este cel pe care îl iubim, indiferent de calitățile și defectele sale. Noi vrem doar să ne iubească, nu-i așa?!

Dar, după ce ne-am dat seama că am iubit persoana nepotrivită apare suferința și întrebarea: Cum de-a fost cu putință? Cum putem trece peste această suferință? Când și cum ne putem reface viața, după o astfel de suferință?

Ela E.H.: Am răspuns la toate aceste întrebări în volumul doi, „Permite-mi să te mai iubesc
puțin”. Pentru a rezuma, întâi de toate trebuie să înțelegem cum de am ajuns în acea groapă a suferinței. De această suferință este responsabilă doar dragostea pentru acel om, sau am purtat cu noi o lipsă de iubire din trecut care a ajuns să se acutizeze suferind din lipsa de iubire a celui din urmă?! Ca să descoperim aceste lucruri, avem nevoie de terapie, avem nevoie de ajutorul acelui om care poate lumina în trecutul nostru, pentru a ne regăsi și a ne întelege. Mai apoi, intervine iertarea. Nu poți să te vindeci fără să ierți. Avem tendița de a considera acel om ca fiind unicul vinovat, iar acest lucru se transformă în ură- un alt sentiment puternic ce poate duce la distrugerea sufletului și a minții. Când și cum, depinde de fiecare. Aș spune că pentru a ne reface viața după o astfel de suferință, trebuie să îngăduim acest lucru. După ce am suferit, organismul își închide portile inimii și ale minții… ca un castel după ce a fost atacat de proprii soldați. Iar aici, ajungem din nou la terapie…

Să înțeleg că ne propui iertarea. Să avem noi curajul să ne cerem iertare pentru suferința noastră?

Ela E.H.: Pare a fi deplasat, dar consider că este necesar să ne cerem iertare atunci când iubim
și ajungem să suferim pentru că dragostea nu ne-a fost împărtășită. Vă spuneam anterior că nu putem controla pe cine iubim, cu atât mai puțin cine să ne iubească. Pentru a întelege, să ne gândim ca aproape toți am fost iubiți de anumite persoane care nu întruneau nici calitățile pe care rațional le stabilisem ca fiind necesare unui partener, nici nu trezeau în noi iubire. Poate și ei au suferit…cu toate acestea, noi ce vină am avut? Așadar, dacă nu putem alege, nu putem acuza pe cineva că nu ne-a ales pe noi. Mai mult, poate că am incomodat omul iubit prin simplul fapt că l-am iubit, așa cum și alții ne-au incomodat pe noi cândva… Uneori, fără să ne dorim acest lucru, ajungem să rănim oameni, doar pentru că i-am iubit fie la timpul nepotrivit, fie în modul nepotrivit. Cât despre suferință…suntem responsabili doar pentru acțiunile și cuvintele proprii, nu și pentru ceea ce înțeleg ceilalți din acestea. Tocmai de aceea, nu ne cerem iertare pentru suferința noastră, căci suntem singurii responsabili de ea, ne cerem iertare dacă am provocat suferință…chiar și prin iubire.

Un gând pentru cititorii Ziarmm, în prag de sărbătorile de iarnă

Ela E.H.: Fie ca anul acesta să fiți mai apropiați sufletește de toți oamenii dragi, chiar dacă,
din cauza acestui virus, nu mai putem să oferim îmbrățisări, nu mai putem sa fim apropiati fizic. Pentru o inimă mai fericită, vă îndemn să vă cereți iertare celor ce le-ați greșit, dar și acelora pe care poate cândva nu i-ați iubit cum meritau, sau celor pe care i-ați iubit mai mult decât v-au îngăduit. Căci doar prin iertare ne vindecăm de rănile sufletești și doar prin iertare stăpânim arta de a merge mai departe și de a fi fericiți.
Sărbatori fericite, presărate cu magia iubirii!

Marcel Cozmuta

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2