Escrocherie pe motiv de cadou: Cum a fost înșelată o femeie de 83 de ani din Baia Mare

Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general
Reclame home general

Profitând de faptul că ne aflăm în luna cadourilor, escrocii şi-au updatat modul de lucru şi reuşesc să îşi ducă planul la bun sfârşit, în special atunci când întâlnesc persoane vârstnice şi vulnerabile. Un caz înregistrat ieri de poliţiştii din Baia Mare arată că aceştia, pretinzând că oferă şi ajută, de fapt înşală!

Astfel, în jurul orei 14.30, o femeie de 83 de ani din municipiu a sesizat poliţia că a fost victima unei astfel de infracţiuni. Aceasta le-a transmis poliţiştilor că a deschis uşa unei persoane necunoscute, care a pretins că este reprezentantul unei instituţii publice şi are ca misiune să îi ofere un cadou.

Pentru expedierea surprizei (ceas, unelte de bucătărie), bărbatul i-a solicitat femeii 800 lei. Aceasta i-a înmânat banii, însă la scurt timp şi-a dat seama că produsele primite nu valorează suma pe care i-a dat-o şi a sesizat poliţia.

În cauză a fost întocmit dosar penal şi se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune, în vederea identificării autorului şi recuperării prejudiciului, transmite Poliția.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *