ESTETICA URBANĂ – Blocuri-curcubeu şi stiluri pestriţe în Baia Mare

Băimărenii construiesc de multe ori după propriile reguli, iar din această cauză am ajuns să avem acele blocuri curcubeu în anumite zone din oraș. Sunt și blocuri care au și câte trei culori diferite. Acum câțiva ani administrația locală a impus un regulament urbanistic, fiind stabilitate niște reguli clare, tocmai pentru a stopa aceste ieșiri necontrolate ale proprietarilor de apartamente și pentru a nu transforma orașul într-un oraș curcubeu. Acum sunt blocuri care își cresc eficiența energetică, lucrările fiind făcute de firme autorizate, fiind respectată și o paletă de culori.

„Există un regulament de estetică urbană, este adoptat de acum aproape patru ani de zile. De ce nu se respectă? Foarte simplu. Pentru că a fost și încă mai există o concepție foarte greșită asupra proprietății. Lumea trebuie să știe că fațada blocurilor nu este a proprietarilor și din cauza aceasta a apărut acea multitudine de culori, s-a înțeles greșit. Unii au vrut să își crească eficiența energetică, și-au făcut singuri modalități de termoizolare, și-au pus apoi pe fațadă culoarea preferată, și-au schimbat tâmplăria și au pus ce culoare au dorit, iar aceste lucruri distrug destul de mult imaginea orașului.

Eu cred că procentul de balcoane închise autorizate este sub un procent. Legea încă permite ca pentru anumite tipuri de lucrări să declarăm că se fac în regie proprie. Asta înseamnă de fapt că le putem face cu verișorul care știe să pună polistiren, cu fratele care știe să tragă o tencuială decorativă și atunci nu poate fi tras nimeni la răspundere, în afară de investitor poate. Nu cred că o societate și-ar permite să meargă să monteze polistiren pe o fațadă de bloc dacă nu există autorizație. Oamenii își închid balcoanele pentru a-și majora suprafața aferentă imobilului. Sunt anumite probleme pe care doar timpul le va rezolva sau dacă vom înțelege că dacă se vor reface aceste asociații de proprietari, vor putea obține fonduri și blocul va fi reabilitat și izolat energetic”, spune Horia Brânzei, arhitect.

„Că fiecare a făcut ce a vrut se vede în tot orașul. Fiecare și-a făcut garajul cum a vrut, apartamentul la fel, culoarea preferată și te deranjează la ochi. Dar asta se întâmplă dacă nu sunt reguli. E greu să faci ordine acum după ce s-a construit cum s-a construit, trebuiau reguli de la bun început„, spune Mircea.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu