EURO 2020: Suedia a învins Polonia (3-2) şi a câştigat Grupa E

Echipa de fotbal a Suediei a câştigat Grupa E a turneului final EURO 2020 după ce a învins selecţionata Poloniei cu scorul de 3-2 (1-0), miercuri seara, la Sankt Petersburg, informează AGERPRES.

Scandinavii a smuls victoria în ultimele momente ale partidei, prin golul lui Viktor Claesson (90+4), după ce Emil Forsberg reuşise o dublă (2, 59). Pentru polonezi, care părăsesc competiţia după acest eşec, a înscris Robert Lewandowski (61, 84).

Meciul a început practic de la 1-0 pentru suedezi, decarul Emil Forsberg reuşind să înscrie după 82 de secunde în urma unei combinaţii cu Aleksander Isak, la care o contribuţie semnificativă a avut şi un ricoşeu dintr-un adversar.

Polonia a jucat apoi totul pe cartea atacului, dar ocaziile de greu au venit greu în faţa unei apărări solide. Cele mai mari şanse ale echipei antrenate de Paulo Sousa s-au consemnat în min. 17, în urma unui corner, golgheterul Robert Lewandowski trimiţând de două ori în bară cu capul în decurs de două secunde.

Polonia nu a mai reuşit să creeze pericol până în finalul primei reprize, când Zielinski (45+1) a tras tare de la 18 metri, dar Olsen a respins de sub transversală.

Echipa antrenată de Paulo Sousa, care venea după 0-1 cu Slovacia şi 1-1 cu Spania, a început în atac repriza secundă, iar Zielinski a creat panică la poarta scandinavă. Un şut al jucătorului de la Napoli a fost respins de portarul Olsen (47), iar altul (49) a fost deviat în corner de un apărător.

Quaison (50) a fost aproape de a majora avantajul nordicilor, cu un şut din careu, dar a respins Szczesny.

Krychowiak (52) a tras de la 22 de metri, jos, la colţ, dar Olsen a avut o nouă intervenţie bună. Krychowiak (57) s-a alat în prima plan şi la poarta proprie, când a fost aproape de autogol, la centrarea lui Isak.

Suedia s-a desprins pe tabelă la capătul unui contraatac purtat de noul-intrat Kulusevski (59), care l-a servit excelent pe Forsberg, iar acesta l-a executat pe Szczesny cu un şut de la 16 metri.

Polonia a revenit imediat în meci, marcând prin Lewandowski (61), la capătul unei acţiuni personale, cu un şut dintr-o poziţie deloc uşoară, la vinclu. După ce golul lui Swierczok (65) a fost anulat pentru ofsaid a urmat o perioadă în are polonezii nu au mai reuşit să creeze pericol la poarta lui Olsen.

Acelaşi Lewandowski (84) a reuşit egalarea mult-aşteptată, la centrarea lui Frankowski, dar Polonia avea nevoie de victorie şi a continuat să atace cu disperare. Şutul lui Bereszynski (86) din marginea careului a fost prins de Olsen, care s-a remarcat şi la şutul-centrare trimis de Lewandowski (89).

Suedezii au profitat de spaţiile mari din apărarea poloneză şi au fost aproape de gol prin Larsson (90+2), care a tras peste poartă de la 16 metri.

Suedia a dat lovitura în min. 90+4, prin Claesson, lansat în careu de Kulusevski, care a înscris simplu.

Suedia a câştigat Grupa E şi va juca în optimi pe 29 iunie cu o echipă clasată pe locul al treilea într-una din grupele A, B sau C sau D. Polonia a terminat pe locul 4.

Suedia – Polonia 3-2 (1-0)
Au marcat: Emil Forsberg (2, 59), Viktor Claesson (90+4), respectiv Robert Lewandowski (61, 84).
Sankt Petersburg, St Petersburg Stadium
EURO 2020 – Grupa E

Au evoluat echipele:
Suedia: 1. Robin Olsen – 2. Mikael Lustig (16. Emil Krafth, 68), 3. Victor Lindeloef, 24. Marcus Danielson, 6. Ludwig Augustinsson – 7. Sebastian Larsson (căpitan), 20. Kristoffer Olsson, 8. Albin Ekdal, 10. Emil Forsberg (17. Viktor Claesson, 78) – 22. Robin Quaison (21. Dejan Kulusevski, 55), 11. Alexander Isak (9. Marcus Berg, 68). Selecţioner: Jan Andersson.
Rezerve neutilizate: 12. Karl-Johan Johnsson, 23. Kristoffer Nordfeldt – 5. Pierre Bengtsson, 13. Gustav Svensson, 14. Filip Helander, 15. Ken Sema, 18. Pontus Jansson, 26. Jens-Lys Cajuste.

Polonia: 1. Wojciech Szczesny – 18. Bartosz Bereszynski, 15. Kamil Glik, 5. Jan Bednarek – 10. Grzegorz Krychowiak (17. Przemyslaw Placheta, 78), 14. Mateusz Klich (6. Kacper Kozlowski, 73) – 21. Kamil Jozwiak (24. Jakub Swierczok, 61), 11. Karol Swiderski, 20. Piotr Zielinski, 26. Tymoteusz Puchacz (19. Przemyslaw Frankowski, 46) – 9. Robert Lewandowski (căpitan). Selecţioner: Paulo Sousa.
Rezerve neutilizate: 12. Lukasz Skorupski, 22. Lukasz Fabianski – 3. Pawel Dawidowicz, 4. Tomasz Kedziora, 8. Karol Linetty, 13. Maciej Rybus, 23. Dawid Kownacki, 25. Michal Helik.

Arbitru: Michael Oliver; arbitri asistenţi: Stuart Burt, Simon Bennett; al patrulea oficial: Anthony Taylor; arbitru de rezervă: Gary Beswick (toţi din Anglia)
Arbitru video: Chris Kavanagh (Anglia); arbitri asistenţi video: Christian Dingert (Germania), Lee Betts, Stuart Attwell (ambii din Anglia)
Delegat UEFA: Artur Azarian (Armenia), observator UEFA pentru arbitri: Mehmet Ilgaz (Turcia)
Cartonaşe galbene: Danielson (10), Krychowiak (74), Glik (83).

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu