Euro a făcut un mic pas înapoi

După două ședințe de depreciere, cursul euro a scăzut joi de la 4,8342 la 4,8321 lei, tranzacțiile realizându-se în culoarul 4,83 – 4,838 lei.

Deprecierea monedei americane față de cea europeană, la aproape 1,18 dolari, a provocat scăderea cursului acesteia de la 4,1151 la 4,1089 lei. O valoare mai mică, de 4,1063 lei, a fost atinsă în 16 ianuarie 2019.

Dolarul se află sub presiune în condițiile în care nu există semne de reducere a crizei sanitare, numărul infectaților crescând constant, și a celei economice. Aceste evoluții au primit o „confirmare” din partea Rezervei Federale, care a decis prelungirea programelor sale de creditare a companiilor şi persoanelor fizice până la sfârşitul acestui an. Inițial acestea trebuiau să se încheie la finalul lui septembrie.

Aceasta a făcut ca euro să se mențină aproape de 1,18 dolari, la 1,1731 – 1,1795 dolari.

Moneda elvețiană se aprecia la 1,073 – 1,077 franci/euro iar cursul ei a urcat de la 4,4925 la 4,4952 lei.

Lira sterlină s-a menținut pe creștere față de euro iar cursul ei a urcat de la 5,3361 la 5,3425 lei, la mus cu circa 0,9% față de începutul săptămânii.

Joi, marcările de profit au produs scăderea unciei de aur pe piețele specializate la 1.948 – 1.965 dolari. Prețul gramului de aur a coborât de la maximul istoric de 258,8486 la 258,18 lei.

După creșterea la 2,17%, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a revenit joi la 2,15%, un nivel mai mic fiind înregistrat în 20 aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,24%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

Monedele din regiune se apreciau, la rândul lor, față de euro. Cotația oficială a celei poloneze a coborât de la 4,4194 la 4,4090 zloți iar a celei maghiare de la 347,25 la 345,71 forinți.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1