Euro a scazut cu 0,2 bani

PNL

Dupa noua sedinte consecutive in care media euro a atins tot atatea noi recorduri istorice, ieri am avut o prima zi de scadere a cursului, in timp ce indicii ROBOR s-au stabilizat.

De la inceputul anului leul a cunoscut o evolutie descendenta fata de principalele valute, cauzata de majorarea cererii comerciale, dar si a intrarii in vigoare a OUG 114 privind unele masuri fiscale care s-au suprapus peste scaderea increderii investitorilor. Pe de alta parte, s-a declansat un conflict institutional intre BNR si PSD-alde.

Cursul euro a coborat de la 4,7648 la 4,7628 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat in culoarul 4,757 – 4,767 lei, care si-a redus amplitudinea comparativ cu zilele precedente cand aceasta a fost chiar si de aproape 8 bani. Cotatiile de la ora 14:00 se plasau in jurul valorii de 4,765 lei.

Casele de schimb valutar ale BCR si BRD, al caror rating a fost inrautatit recent de catre Fitch urmare a introducerii „taxei pe lacomie”, utilizau ieri cel mai ridicat curs de vanzare de 4,8570 lei, respectiv 4,8340 lei.

Media dolarului american a scazut de la 4,2034 la 4,1739 lei. Cotatiile au alunecat la 4,168 – 4,178 lei.

Moneda elvetiana se tranzactiona pe pietele internationale in culoarul 1,131 – 1,134 franci/euro, iar media ei a coborat de la 4,2213 la 4,2076 lei.

Indicele ROBOR la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, stagna la 3,11% iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, la 3,34%. Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, s-a oprit la 3,42%, iar cel la 12 luni la 3,51%.

Perechea euro/dolar se stabiliza la 1,139 – 1,1426 dolari, la debutul unei saptamani bogate in evenimente, precum discutiile asupra Brexit din parlamentul britanic, reuniunea conducerii Rezervei Federale americane dar si negocierile comericiale americano-chineze.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1