Euro a scăzut în iulie cu 0,7 bani

Chiar dacă în iulie cursul euro a atins două noi recorduri istorice, ultimul în valoare de 4,9283 lei, evoluția generală a fost una stabilă, comparativ cu sfârșitul lui iunie moneda unică pierzând circa 0,7 bani.

Săptămâna trecută cursul euro a fluctuat între 4,9194 și 4,9209 lei, cel de vineri fiind stabilit la 4,9198 lei. Tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,916 și 4,921 lei iar după închiderea pieței locale cotațiile au alunecat până la 4,913 lei, un semnal pozitiv pentru această lună

August este, în general, o lună pozitivă pentru leu, consecință a creșterii ofertei de valută la nivelul caselor de schimb, odată cu revenirea în țară, pe perioada vacanței, a românilor care muncesc în străinătate. La aceasta se adaugă creșterea exporturilor agricole, ceea ce asigură un flux de valută și echilibrează deficitele.

Perechea euro/dolar a avut o evoluție relativ stabilă, cu un culoar de tranzacționare redus la 1,1750 – 1,1910 dolari. În ceea ce privește cursul monedei americane aceasta a scăzut săptămâna trecută de la 4,1766 la 4,1348 lei, mai jos cu circa 0,8 bani față de finalul lui iunie.

Plasamentele în monedă elvețiană, considerată drept un plasament sigur, au crescut semnificativ ceea ce a făcut ca aceasta să se aprecieze vineri până la 1,074 – 1,078 franci/euro, astfel că media a crescut la 4,5704 lei mai mult cu aproape 8 bani comparativ cu sfârșitul lui iunie.

Volatilitatea lirei sterline a fost ridicată, de asemenea, ceea ce s-a reflectat în mișcările cursului. Joi, media a crescut până la 5,7815 lei pentru ca luna să se încheie la 5,7754 lei, mai sus cu 3,8 bani față de finalul lui iunie.

Prețul gramului de aur a scăzut miercuri la 240,8675 lei, însă sfârșitul săptămânii a adus o creștere la 243,1200 lei, mai mult cu aproape 9 lei față de finalul lui iunie. Evoluția s-a datorat aprecierii unciei pe piețele specializate până la 1.831 dolari.

Ultimele zile din iulie au găsit dobânzile interbancare pe creștere. Dealerii bancari așteaptă ședința de politică monetară a BNR care se va desfășura vineri, 6 august, pentru a decripta semnalele în ceea ce privește o eventuală majorare a dobânzii cheie.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a încheiat luna la 1,52%, față de 1,50% la începutul ei. Reamintim că pentru o scurtă perioadă acest indice a coborât la minimul istoric de 1,49% iar BNR a sterilizat de trei ori excesul de lichiditate, prin atragerea de depozite.

În schimb, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a revenit vineri de la 1,66 la 1,65%, față de 1,64% la începutul lunii, iar indicele la 12 luni a stagnat săptămâna trecută la 1,77%.

Înmulțirea instituțiilor financiare care acceptă tranzacțiile cu monede digitale, deprecierea monedei americane și temerile privind inflația din SUA au avut ca efect creșterea criptomonedelor.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu