Euro a urcat la 4,76 lei

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2

Dupa cateva saptamani mai calme, in care cursul euro s-a mentinut la 4,74 – 4,75 lei, ieri media a urcat de la 4,7480 la 4,7576 lei. Cotatiile fluctuau intre 4,746 si 4,76 lei iar tranzactiile de la ora 14:00 se realizau in jurul valorii de 4,757 lei.

Media dolarului american a scazut de la 4,1981 la 4,1938 lei, in timp ce cotatiile din piata locala fluctuau intre 4,179 si 4,202 lei.

Moneda elvetiana se tranzactiona pe pietele internationale intre 1,134 si 1,137 franci/euro, iar media ei a urcat de la 4,1805 la 4,1895 lei.

Declaratiile contradictatorii ale membrilor Executivului referitoare la OUG 114, cunoscuta si sub numele de „taxa pe lacomie”, au mentinut o stare de tensiune in piata monetara, concretizata in continuarea cresterea indicilor ROBOR.

Indicele la trei luni, utilizat la calcularea dobanzilor la majoritatea creditelor in lei, a urcat de la 3,19 la 3,25%, cel mai ridicat nivel din ultimele trei luni, iar cel la sase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, de la 3,36 la 3,39%.

Indicele ROBOR la noua luni, calculat in functie de rata dobanzii platita la creditele atrase de catre bancile comerciale de la alte banci, a crescut de la 3,47 la 3,50%, iar cel la 12 luni a urcat de la 3,53 la 3,55%.

Pretul unciei de aur a crescut pe pietele specializate pana la 1.346 dolari, ceea ce a facut ca BNR sa anunte un curs pentru gramul de aur de 181, 3376 lei, un nou maximum al ultimilor sase ani, dupa cresterile din precedentele trei sedinte.

In regiune, moneda poloneza se deprecia usor la 4,329 – 4,345 zloti, insa cea maghiara se aprecia la 317 – 318 forinti.

In asteptarea publicarii Cartei Bej a Rezervei Federale americane, in care vor fi prezentate minutele de la ultima intalnire a Comitetului monetar al Fed, perechea euro/dolar a crescut la 1,1324 – 1,1359. Investitorii doresc sa afle daca procesul de majorare a dobanzilor americane va cunoaste o pauza in cursul acestui an.

Sunt folosite date si informatii disponibile pana la ora 14:00

Reclame home 1
Data curenta: ’24/05/2019’

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *