Euro merge cu frâna de mână trasă

Reclame home 1
Reclame home 1

Leul a continuat să fie foarte stabil față de euro, evoluție confirmată și de cotația euro stabilită luni de BCE care a fost de 4,9462 lei, sub media stabilită de BNR.

Tranzacțiile de marți se realizau într-un culoar îngust, cu care ne-a obișnuit piața locală, 4,947 – 4,95 lei iar media a fost stabilită la 4,9485 lei, față de 4,9483 lei, în ședința precedentă.

Stabilitatea cursului euro/leu s-ar putea menține până la finalul anului, având în vedere rezerva valutară consistentă de care dispune BNR dar tendința de creștere a dobânzilor interbancare care fac leul mai atractiv.

În privința factorilor de risc pentru economia românească, pe termen scurt, o recentă analiză a Băncii Transilvania indică „dinamica crizei sanitare; climatul din piețele financiare internaționale (posibilitatea ca oricând să asistăm la ajustări de amploare, mai ales după creșterea puternică și în tandem a prețurilor activelor financiare și prețurilor activelor imobiliare); deciziile de politică economică pe plan intern, inclusiv ritmul reformelor structurale, cu impact din perspectiva implementării programelor lansate de Uniunea Europeană după incidența crizei sanitare; provocările la adresa ordinii economice mondiale și arhitecturii sistemului monetar-financiar internațional în ciclul economic post-pandemie”.

Dobânzile interbancare își continuă creșterea lentă la valori care se mai înregistrau în martie 2020. Astfel, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a crescut de la 2,67 la 2,68%. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a a stagnat la 2,87% iar indicele ROBOR la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a urcat de la 2,97 la 2,98%.

Pariurile puse pe o înăsprire a politicilor Rezervei Federale americane în timp ce BCE va menține nivelul scăzut al dobânzilor și programul de achiziții de obligațiuni suverane din zona euro, au afectat moneda unică care s-a depreciat la 1,1254 – 1,13 dolari. Evoluția a făcut ca media monedei americane să crească de la 4,3786 la 4,3946 lei.

Cursul francului elvețian a urcat de la 4,75 la 4,7550 lei iar cel al lirei sterline de la 5,8051 la 5,8231 lei.

Prețul gramului de aur a crescut marți de la 250,8945 la 251,5919 lei, ca efect al aprecierii monedei americane, în timp ce uncia stagna la 1.777 – 1.784 dolari.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat de la 363,94 la 365,65 forinți/euro iar a celei poloneze creștea de la 4,5889 la 4,5991 zloți/euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reordonat – Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole
Reclame sfarsit articole