Euro s-a apropiat la 0,1 bani de maximul istoric

Cursul monedei unice continuă să se apropie de maximul istoric de 4,8448 lei, atins la jumătatea lui martie.

Miercuri, tranzacțiile s-au realizat în culoarul 4,841 – 4,846 lei, valori apropiate de cele din ședința precedentă, iar media a urcat de la 4,8430 la 4,8433 lei.

Volatilitatea mediei dolarului american continuă să fie mare. El a coborât de la 4,2615 la 4,2377 lei. Un curs mai scăzut de 4,2182 lei a fost atins în 9 martie.

Moneda elvețiană se deprecia la 1,07 – 1,075 franci/euro, iar media a coborât de la 4,5370 la 4,5111 lei, minim al ultimei luni.

Lira sterlină a recuperat o parte din pierderile de marți, cursul ei crescând de la 5,3361 la 5,3434 lei.

Uncia își consolida miercuri poziția de la pragul de 1.800 dolari, maxim al ultimilor nouă ani, și fluctua pe piețele specializate în culoarul 1.806 – 1.814 dolari. Deprecierea monedei americane a produs însă scăderea prețului gramului de aur stabilit de BNR de la 246,6921 la 246,3827 lei. Reamintim că maximul istoric al gramului de 253,7705 lei a fost atins în 18 mai.

Scăderea, la începutul lunii iunie, de către BNR a dobânzii de politică monetară la minimul istoric de 1,75% cât și injecțiile dese de lei în piața monetară au asigurat echilibru în ceea ce privește valoarea indicilor ROBOR. Scopul acestei evoluții este de a reduce ratele la creditele contractate de populație sau companii dar și stimularea creditării în perioada de criză sanitară și ecocomică.

Miercuri, indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei, a stagnat la 2,15%, nivel asemănător cu cel din aprilie 2018.

Indicele ROBOR la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 2,23%, o valoare apropiată înregistrându-se la jumătatea lui ianuarie 2018, iar cel la 12 luni s-a menținut la 2,35%.

După deprecierea de marți, monedele din regiune se întăreau față de euro. Cotația oficială a celei poloneze a scăzut de la 4,4916 la 4,4738 lei iar a celei maghiare de la 355,1 la 353,87 forinți.

Euro a crescut miercuri până la 1,1445 dolari, maxim al ultimelor patru luni. Piețele erau încrezătoare că planul de relansare în valoare de 750 miliarde euro va fi aprobat de liderii europeni.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1