septembrie 28, 2021

Euro stagneaza, dobanzile au luat-o in sus

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

In perioada analizata piata valutara a fost calma, perechea euro/leu avand o evolutie stabila. In schimb, segmentul monetar a fost foarte agitat, dobanzile tasnind spre maxime ale ultimilor aproape trei ani.

Comparativ cu finalul lui august, euro s-a apreciat cu circa un ban, dolarul a castigat aproape trei bani iar francul elvetian un ban,

Cursul euro a inceput perioada la 4,5965 lei, in urmatoarele sedinte fluctuatiile limitandu-se la 4,5990 – 4,5991 lei, valori maxime ale ultimilor mai mult de cinci ani.

La finalul intervalului media a fost stabilita la 4,5991 lei, intr-o sedinta in care tranzactiile s-au realizat intre 4,595 si 4,604 lei cu inchiderea la 4,599 – 4,602 lei.

Cursul dolarului american a fluctuat intre 3,8670 si 3,9171 lei, maxim al ultimelor doua luni. Sfarsitul perioadei a adus o medie de 3,8977, cand cotatiile au fluctuat intre 3,887 si 3,91 lei.

Moneda elvetiana a fluctuat pe pietele internationale intre 1,1441 si 1,159 franci/euro, astfel ca media s-a miscat in culoarul 3,9747 – 4,0183 lei, perioada fiind incheiata la 4,0130 lei.

Pe piata monetara s-a inregistrat o crestere constanta a indicilor ROBOR, cei in functie de care sunt stabilite ratele la imprumuturi. Indicele Robor cu scadenta la trei luni, care este folosit de banci pentru stabilirea costului creditelor in lei cu dobanda variabila, a crescut vineri la 1,58%, maximul ultimilor doi ani si jumatate, aproape dublu fata de inceputul lunii trecute. In cazul indicelului la sase luni acesta a crescut la 1,69%.

Aceasta evolutie a starnit revolta premierului Tudose, cel care declara nu cu mult timp in urma caprefera sa isi primeasca remuneratia lunara sub forma de numerar, neavand incredere in banci. ”Cred ca colegii nostri, ai romanilor sau care ar fi trebuit sa fie colegii romanilor de la BNR au fost putin plecati de acasa, fiindca asta era rolul BNR – sa nu lase sa creasca si sa nu lase niste actori sa se joace pe aceasta tema”.

Dorind sa dea bine in fata consumatorilor de stiri televizate, seful executivului a uitat, probabil, ca pretul banilor este dat de conjucturile pietei, atat in privinta cursului cat si a dobanzilor.

Cresterea neconsolidata a economiei, vaduvita de investitii din partea statului, in ciuda imprumuturilor tot mai mari luate de la aceleasi banci hulite, nu poate decat sa creeze un impas in piata, care anticipeaza o crestere a inflatiei in urmatoarele luni. Sa nu uitam ca dobanda de referinta a BNR este din mai 2015 de 1,75%.

Trecand la evolutia perechii euro/dolar, aceasta a fost influentata in principal de declaratiile presedintei Rezervei Federale americane, Janet Yellen, referitoare la perspectivele unei noi majorari, a treia din acest an, a dobanzii-cheie, care ar urma sa urce la 1,4%.

Euro a scazut de la 1,1936 la 1,1717 dolari, cel mai mic nivel al ultimelor cinci saptamani, dar incheiat intervalul la 1,1773 – 1,1833, pietele americane inchizandu-se la 1,1818 dolari.

Analistii considerau ca aprecierea euro de la finalul lunii a fost una provocata de marcarile de profit.

Parcursul de luni al euro va fi influentat, cu siguranta, de modul in care va fi „rezolvat” referendumul privind independenta Cataloniei.

Analiza cuprinde perioada 25 – 29 septembrie

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2