Euro urcă spre 4,93 lei

Deprecierea rapidă a monedei naționale față de cea unică s-a temperat odată cu trecerea peste pragul de 4,92 lei.

Media euro a crescut joi de la 4,9247 la 4,9259 lei. Piața s-a deschis la 4,925 lei, iar apoi a fost atins un vârf de 4,928 lei. După anunțarea cursului de către BNR cotațiile au scăzut la 4,922 lei.

Piața monetară a rămas calmă. Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 7,91%, valoare stabilită luni, la 7,90%.

Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 8,6% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase la nivel interbancar, a stagnat la 8,22%.

Euro se menținea la limita de jos a parității sale cu dolarul, iar media monedei americane a crescut de la 4,9217 la 4,9289 lei.

Moneda elvețiană s-a apreciat joi până la 0,9531 franci/euro astfel că media ei a atins un nou record de 5,1459 lei, după cel din ziua precedentă de 5,1211 lei.

Efectul scăderii inflației an/an din Regatul Unit de la 10,1% în iulie la 9,9% în august s-a temperat, iar media lirei sterline a scăzut după creșterea de miercuri la 5,6857 la 5,6737 lei. Piețele sunt neliniștite în ceea ce privește modul în care guvernul britanic condus de Liz Truss va colabora cu Banca Angliei în efortul de a reuși scădea inflația și de a evita intrarea în recesiune dar și de a pune în practică un pachet în valoare de 100 miliarde de lire destinat evitării de către britanici a crizei energetice.

Metalul galben a scăzut la 1.685 – 1.693 dolari/uncie, minime ale ultimelor două luni, efect al aprecierii monedei americane. Această evoluție a coborât prețul gramului de aur de la 269,8354 la 267,6966 lei.

În regiune, media monedei maghiare s-a depreciat la 405,65 forinți/euro ea fiind afectată de dorința Comisiei Europene de a bloca fluxul de bani europeni către Budapesta, nemulțumită de politica guvernului Orban. În schimb, media celei poloneze s-a apreciat ușor la 4,7164 zloți/euro.

Aprecierea monedei americane a depreciat criptomonedele. Bitcoin a scăzut la 19.945 – 20.326 dolari iar ether la 1.572 – 1.652 dolari.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu