Noul premier grec, Kyriakos Mitsotakis, a avetizat miercuri, in ajunul summitului european de la Bruxelles, ca ‘Europa trebuie sa se pregateasca pentru eventualitatea unui nou val de migranti si refugiati’, in contextul ofensivei desfasurate de Turcia in Siria, informeaza AGERPRES.
Intr-un interviu acordat agentiei France Presse la 100 de zile dupa preluarea functiei de premier, liderul partidului conservator Noua Democratie a ridicat tonul fata de statele Uniunii Europene care refuza sa primeasca migranti.
‘Trebuie sa existe consecinte pentru cei care aleg sa nu participe la acest exercitiu de solidaritate europeana’, a subliniat Mitsotakis, a carui tara a redevenit in acest an principala poarta de intrare a migrantilor in Europa.
Anterior, premierul a declarat in parlamentul de la Atena ca va cere ‘sanctiuni specifice’ pentru aceste tari, fara insa a le mentiona.
Mitsotakis a calificat drept ‘inacceptabila abordarea mai multor state membre (ale UE) care considera ca aceasta nu este catusi de putin problema lor’.
In Grecia se afla peste 70.000 de solicitanti de azil, dintre care aproape 33.000 pe insulele egeene din apropierea Turciei.
‘Noi avem intre 3.000 si 4.000 de minori neinsotiti in Grecia, nu ar fi dificil pentru statele europene sa preia o parte a poverii’, a pledat Mitsotakis in interviul pentru AFP.
El a promis ca, la primul Consiliu European la care va participa joi si vineri, ‘va ridica problema impartirii poverii’ migrantilor, subliniind ca ‘Grecia nu o poate gestiona de una singura’.
Potrivit UNHCR, in Grecia au sosit in 2019 peste 46.000 de migranti, mai multi decat in Spania, Italia, Malta si Cipru la un loc. Taberele de migranti sunt deja suprapopulate si nu ar putea suporta un nou val provocat de ofensiva turca in Siria, pe care, de altfel, Mitsotakis a condamnat-o ferm, avertizand ca genereaza ‘un nou pol de instabilitate ce poate crea o noua presiune migratorie’ in Europa.
Premierul grec a considerat de asemenea ‘inacceptabil’ ‘santajul’ presedintelui turc Recep Tayyip Erdogan, care a amenintat ca va deschide portile pentru cei 3,6 milioane de migranti de pe teritoriul tarii sale, ca reactie la criticile europene fata de ofensiva din Siria.
‘Comportamentul Ankarei face gestionarea problemei migratiei si mai complicata’, a spus Mitsotakis, apreciind ca ‘UE a fost generoasa cu Turcia (prin acordul bilateral din martie 2016 privind controlul migratiei)’, dar ca ‘Turcia nu o recunoaste deplin’.
‘Suntem un pilon de stabilitate intr-o regiune instabila, nu putem schimba geografia’, dar ‘avem nevoie de mai mult sprijin din partea Europei’, a mai spus prim-ministrul grec.
El a cerut in special ‘tehnologii’ pentru identificarea ambarcatiunilor incarcate cu migranti inainte ca acestea sa plece de pe litoralul Turciei, o intarire a Frontex si o reflectie asupra a ceea ce aceasta agentie poate ‘sa faca sau sa nu faca’ in Marea Egee.
Guvernul condus de Mitsotakis si-a anuntat deja planul de a retrimite circa 10.000 de migranti in Turcia pana in 2020. In acest scop, ‘prioritatea numarul unu este accelerarea procedurilor de azil: cand cineva nu este eligibil pentru azil, trebuie retrimis in Turcia’, asa cum autorizeaza acordul UE-Turcia din 2026, a mai afirmat seful guvernului grec.