Evaluare Națională: 14 elevi au obținut media 10 în Maramureș

Inspectoratul Școlar Județean Maramureș a centralizat rezultatele înregistrate la Evaluarea Națională, ale absolvenților clasei a VIII-a din județul nostru (înainte de contestații), sesiunea 2 – 27 iunie 2020.

Situația statistică generală arată că dintre cei 3942 candidați prezenți, 2924 candidați au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), adică 74,17%  Dintre aceștia, 14 candidați au încheiat examenul cu media generală 10 (zece).

Rata de participare a fost de 93,16%: 3942 candidați prezenți, dintr-un total de 4231 elevi înscriși.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 3276 candidați (82,56%), iar 102 candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 2670 candidați (67,73%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 42 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La limba și literatura maternă, 110 candidați (din 120 prezenți) au obținut note mai mari sau egale cu 5, iar 1 candidat a obținut nota 10 (zece).

In județul Maramureș nu au fost elevi eliminați din cauza unor tentative de fraudă.

Contestațiile pot fi depuse în cursul acestei zile, în intervalul orar 16:00 – 19:00 și marți, 23 iunie, în intervalul orar 8:00 – 12:00. Acestea pot fi depuse/transmise și prin mijloace electronice. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate sâmbătă, 27 iunie.

”În acest context, precizăm că rezultatele elevilor se publică prin anonimizarea numelui și a prenumelui, pe baza unui cod unic comunicat fiecărui candidat. Măsura este în acord cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date și de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – RGPD), precum și cu solicitarea Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Practic, este prima dată de la intrarea în vigoare a RGPD, când notele/rezultatele candidaților sunt afișate în acest format.

Media generală de admitere, care se calculează considerând 80% media de la Evaluarea Națională și 20% media anilor de gimnaziu, urmează să fie afișată după finalizarea contestațiilor”, au precizat reprezentanții ISJ Maramureș.

ZiarMM

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1