Eveniment: ”Augustin Cozmuța dincolo de timp”

Revista de Cultură ”Nord Literar” în parteneriat cu Primăria Comunei Cernești organizează un eveniment comemorativ dedicat împlinirii a șapte ani de când scriitorul-jurnalist Augustin Cozmuța ne privește din Constelația Scorpionului.

Născut la 14 noiembrie 1944, în Cernești, licențiat în filologie și filosofie, Augustin Cozmuța rămâne unul dintre cei mai importanți oameni de cultură ai Maramureșului, grație activității sale de critic literar, scriitor, eseist și jurnalist.

Personalitatea sa va fi evocată de foști colegi, cunoscuți și prieteni. Evenimentul va avea loc la Centrul Cultural Cernești, marți 15 noiembrie, 2022, începând cu ora 11.00.

ZiarMM

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu