Ca în fiecare an, pe data 14 septembrie, de Sărbătoarea Înălțării Sfintei Cruci, în fața minei din Baia Sprie a avut loc comemorarea și parastasul pentru deținuții anticomunişti care au suferit și murit în acest lagăr de exterminare, în perioada regimului bolșevic.
Printre ei se numără și Părintele Justin Pârvu, cel care a petrecut aproximativ patru ani de muncă forțată în fosta mina maramureșeană.
A fost o prezență numeroasă, la manifestare luând parte persoane din Maramureș, dar și din alte județe ale țării.
Evenimentul e deja o tradiție, iar de la an la an numărul participanților e tot mai mare, semn că jertfa martirilor din temnițele comuniste impresionează și nu poate fi uitată.
Vlad HERMAN