Exercitii aeriene americane cu bombardiere si avioane de vanatoare in Peninsula Coreea

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Doua bombardiere strategice B-1B si patru avioane de vanatoare stealth F-35B americane s-au apropiat luni de frontiera dintre cele doua Corei, in cadrul unui exercitiu efectuat impreuna cu aparate sud-coreene F-15K, relateaza agentia de presa Yonhap, citand surse guvernamentale, informeaza AGERPRES.

Este destul de neobisnuit ca avioanele sa zboare in apropierea liniei de demarcatie militara (MDL), care separa cele doua Corei, remarca agentia sud-coreeana de presa.

Potrivit Reuters, care citeaza un comunicat la Ministerului Apararii sud-coreean, exercitiile au implicat bombardamente deasupra Peninsulei Coreea. Avioanele „au lansat bombe pe poligonul Pilseung din Taebaek, provincia Gangwon, in timpul exercitiului organizat de la amiaza pana la ora 2:30, si s-au intors la bazele lor”, a indicat interlocutorul Yonhap. La exercitiu au mai participat doua avioane americane F-16 si trei avioane cisterna pentru realimentare KC-135, conform sursei citate.

Bombardierele au decolat de pe insula americana Guam din Pacific, in timp ce avioanele de vanatoare au venit din Japonia. Sase avioane de vanatoare sud-coreene au participat de asemenea la acest exercitiu, a precizat un responsabil din cadrul Ministerului Apararii de la Seul.

In acelasi timp, o conferinta a sefilor armatelor terestre din regiunea Indo-Asia-Pacific se deschide la Seul in cursul zilei de luni, intr-un context de intensificare a tensiunilor din cauza programelor balistic si nuclear ale Coreei de Nord, a anuntat luni armata Coreei de Sud, citata de Yonhap. Mai exact, este vorba de Conferinta sefilor armatelor din Pacific (PACC), care are loc la fiecare doi ani, si care va reuni sefi de stat major si comandanti de rang inalt din 29 de tari. Evenimentul este organizat de seful armatei terestre sud-coreene Kim Yong-woo si de omologul sau american Mark A. Milley.

China va trimite un general de trei stele la aceasta conferinta pe tema „Unitatea de efort: Construirea de parteneriate civil-militare in raspunsul fortelor terestre la amenintarile non-traditionale de securitate”, prevazuta sa dureze pana joi. Va fi prima vizita a unui inalt oficial militar chinez la Seul dupa ce Statele Unite si Coreea de Sud au convenit sa desfasoare un sistem de aparare antiracheta de mare altitudine (THAAD—Terminal High Altitude Area Defense) pe teritoriul sud-coreean, anul trecut. PACC va debuta cu un discurs al fostului secretar general al Natiunilor Unite, Ban Ki-moon, la hotelul Grand Hyatt din Seul.

Coreea de Nord se afla aproape in „stadiul final” de dezvoltare a rachetelor balistice intercontinentale (ICBM), a declarat luni Ministerul Apararii sud-coreean, citat de Yonhap, avertizand impotriva eventualelor provocari ale Coreei de Nord menite sa faca sa avanseze programele sale balistic si nuclear. Intr-un raport catre Adunarea Nationala (parlamentul unicameral sud-coreean), ministerul a apreciat ca lansarea rachetei cu raza de actiune intermediara (IRBM), efectuata vineri de Coreea de Nord, a vizat sa demonstreze capacitatea acesteia de a lovi baze militare americane.

„Coreea de Nord este aproape in etapa finala de a obtine capabilitati ICBM”, a avertizat ministerul in prezentarea sa. „Nordul isi va continua provocarile, cum ar fi teste nucleare si balistice, pentru a-si asigura capacitatile balistice. Centrul nuclear de la Punggye-ri este gata pentru un (nou) test”, se mentioneaza in raport.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2