Expropriere: Câți bani dă CJ Maramureș ca despăgubire pentru a face parcare în Rozavlea

Consiliul Județean Maramureș a emis la data de 31 mai o dispoziție privind exproprierea pentru cauză de utilitate publică a imobilului proprietate privată situat pe coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică de interes județean „Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”.

”Prezenta dispoziție constituie titlu executoriu, fără alte formalități, pentru predarea bunurilor imobile cuprinse în anexa la dispoziție, atât împotriva celor expropriați cât și împotriva celor care pretind un drept legat de bunul imobil expropriat, până la soluționarea definitivă și irevocabilă a litigiilor legate de proprietatea acestui bun.

Transferul dreptului de proprietate asupra imobilului prevăzut la art. 1, la prezenta dispoziție din proprietatea privată a persoanelor fizice în proprietatea publică a Județului Maramureș, operează de drept la data prezentei, având în vedere că sumele aferente despăgubirilor au fost consemnate potrivit Hotărârii Consiliului Județean Maramureș nr. 433 din 22.12.2022 privind declanșarea procedurilor de expropriere pentru lucrarea de utilitate publică de interes județean ,,Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”, modificată prin HCJ nr. 42/28.02.2023 privind aprobarea amplasamentului lucrărilor de utilitate publică de interes județean ,,Parcare la drum județean DJ 186 km 25+000 Rozavlea”, județul Maramureș, actualizat.

Contestațiile asupra prezentei dispoziții nu suspendă transferul dreptului de proprietate asupra bunului imobil/teren în cauză”, arată dispoziția.

Astfel, suma plătită ca despăgubire (în contul unei familii) se ridică la 15.404,50 lei.

Vlad HERMAN

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu