Facebook ia noi masuri impotriva informatiilor false

Reteaua de socializare Facebook a anuntat miercuri ca isi intensifica lupta impotriva informatiilor false (“fake news”), prin monitorizarea comportamentelor online suspecte, cum ar fi postarea de mesaje numeroase sau repetitive sau inchiderea contului, informeaza APF, transmite AGERPRES.

Obiectivul Facebook este cel de a garanta ca oamenii sunt ceea ce pretind a fi pe reteaua de socializare. “Am constatat ca, atunci cand oamenii se prezinta pe Facebook asa cum sunt in viata reala, ei actioneaza in mod responsabil”, a sustinut pe un blog Shabnam Shaik, membra a echipei de protectie si sprijin din cadrul Facebook.

“Conturile false nu aplica acest model si sunt strans legate de crearea si distribuirea de spam-uri”, a adaugat ea.

Orice cont suspect este suspendat, iar cel care il detine este supus unor controale de identitate.

In Franta, intensificarea luptei duse de Facebook impotriva conturilor suspecte a condus la interventii in cazul a 30.000 de conturi, a precizat Shabnam Shaik.

Noile masuri ar trebui sa permita Facebook “sa reduca spam-ul, dezinformarea sau orice alt continut inselator adesea distribuit de creatorii de conturi false”, a adaugat ea.

Printre noile caracteristici anuntate de Facebook, se mai numara semnalarea mai usoara a mesajelor suspecte si cautarea mai simpla a subiectelor, mai informeaza AFP.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1