FĂRĂ COMENTARII – Primăria pune tunurile pe Minaur: ”Mai știți să și caștigați sau doar să cereți bani?„

Conducerea Primăriei Baia Mare a avut azi, 12 septembrie, o întalnire cu șefii din instituțiile aflte în subordinea Consiliului Local, printre care și cei de la Vital, de la Spitalul TBC sau de la clubul Minaur. Aceștia din urmă au fost luați în colimator către finalul întalnirii, cu referire directă la greșelile făcute weekendul trecut de echipa de fotbal și cea de handbal feminin, echipe care au pierdut meciurile disputate în campionat.

„Credeți că acest club funcționează ca să pierdeți de fiecare dată? Voi, cei de la Minaur, mai știți să și caștigați sau doar să cereți bani? Atata cheltuie băimăreanul cu voi, vreo 6 milioane de euro. Sunteți scumpi, dar nu vreau să fiți și scumpi și proști. Noi nu plătim pentru speranțe. Pentru speranțe mergem la școală. În momentul în care noi ne-am asumat niste lucruri, aveți 6 milioane de euro, noi nu facem exerciții de bătut mingea, ci facem exerciții de băgat mingea în poartă. Nu vreau mesaje doar cand aveți nevoie de bani sau cand caștigați din 10 meciuri vreo 2” – a fost mesajul transmis de conducerea Primăriei Baia Mare.

La fotbal, Liga 2 se dovedește a fi o nucă greu de spart pentru echipa din Baia Mare, iar la handbal feminin vor veni și vremuri mai bune.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu