Fermierii aşteaptă dezvoltarea sistemelor de irigaţii

home camp2
home camp2
home camp2

apia

Fermierii aşteaptă dezvoltarea sistemelor de irigaţii, în condiţiile în care seceta, cel puţin în ultima perioadă, reprezintă o problemă a agriculturii româneşti, a afirmat miercuri directorul general al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Adrian Pintea.

“În ceea ce priveşte problemele, cel puţin în ultima perioadă, este într-adevăr această secetă care a venit asupra fermierilor. Fermierii aşteaptă dezvoltarea sistemelor de irigaţii şi mă bucur că în viitorul apropiat, împreună cu Ministerul Agriculturii, va fi dezvoltat acest sector. Aceasta ar fi marea, marea problemă. (…) Să sperăm că la finalul celui de-al treilea ciclu al Politicii Agricole Comune, agricultura românească va fi la un podium şi mai înalt decât este acum”, a menţionat Adrian Pintea, întrebat fiind care sunt cele importante probleme ale agriculturii româneşti, în cadrul videoconferinţei ZF ”Agricultura într-o nouă etapă: Cum a accelerat anul 2020 digitalizarea agriculturii?”.

Directorul general al APIA a subliniat că evoluţia agriculturii a fost una pozitivă comparativ cu anul 2007, momentul în care România a aderat la Uniunea Europeană.

Potrivit acestuia, înainte de această pandemie, gradul de digitalizare al proceselor specifice la nivelul agenţiei era unul destul de ridicat, majoritatea fluxurilor de lucru realizându-se prin soluţii digitale complete şi complexe.

“Această izbucnire a pandemiei de coronavirus pe teritoriul României a atras după sine şi o serie de restricţii necesare pentru prevenirea răspândirii acestuia şi, implicit, a dus la instituirea de măsuri suplimentare care să crească gradul de digitalizare şi să elimine interacţiunea dintre fermieri şi administraţie. (…) Campania de depunere a cererilor unice de plată s-a desfăşurat efectiv online prin intermediul aplicaţiei IPA online, iar pentru a veni în sprijinul fermierilor să depună cererile prin mijloace electronice, Ministerul Agriculturii împreună cu APIA au realizat demersuri pentru întărirea colaborării interinstituţionale. (…)”, a mai spus directorul general al APIA.

Acesta a subliniat că în campania de primire a Cererilor Unice de Plată pentru anul 2020 s-au depus peste 830.000 de cereri pentru 9,9 milioane de hectare.

AGERPRES

Print Friendly, PDF & Email
home camp 1
home camp 1
home camp 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *