Festival medieval în Sighetu Marmației: Paradă cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri

În perioada 18-19 septembrie, Primăria şi Consiliul Local Sighetu Marmaţiei prin Centrul cultural Sighet, în parteneriat cu Consiliul Județean Maramureș organizează în centrul vechi al municipiului a X-a ediţie a Festivalului Medieval „Eternul Maramureș”.

”Pe parcursul celor două zile, publicul va putea admira parada de deschidere cu cavaleri, domnițe, menestreli și scutieri, va interacționa cu membrii asociațiilor de reconstituire istorică în taberele militare și atelierele amplasate în centrul orașului, va retrăi istoria în cadrul confruntărilor care vor prinde viață în zonele special amenajate și se va putea bucura de farmecul muzicii și a dansurilor medievale”, anunță Primăria Sighetu Marmației, pe site-ul oficial.

Festivalul Medieval va fi deschis oficial sâmbătă 18 septembrie cu o paradă a trupelor de reconstituire istorică, trupe care mai apoi vor susține o serie de reprezentanţii pentru cei prezenţi. Paladinii de Mediaș, Castelanii de Bistrița, trupele Nosa și Sirius, Cnejii de Maramureș, și Maramorus Barbarorum sunt doar câteva dintre trupele de reconstituire istorică care își vor expune armele în fața publicului și vor pune totodată în scenă adevărate demonstrații de bătălie.

Tot sâmbătă va avea loc proiecția filmului ”Argintarul”, urmată de două concerte de excepție: Adrian Naidin alături de Ansamblul Folcloric Mara şi concertul Morbid Tales.

”Şi cea de-a doua zi a Festivalului va fi una încărcată cu evenimente interesante: demonstraţii de lupte cavalerești, dansuri medievale și spectacole la scenă. La Muzeul Maramureșan va fi vernisată expoziția „Bresle şi meşteşuguri uitate” în cadrul căreia vor putea fi vizionate o serie de documente, obiecte și unelte ce au aparținut Breslei cizmarilor și Breslei tăbăcarilor, aflate în patrimoniul Muzeului Maramureșan. De asemenea, secția de Istorie și Arheologie pregătește o expoziție care va surprinde cu siguranță publicul iubitor de arme autentice vechi.

Seara de duminică va fi dedicată muzicii de bună calitate, pe scena Festivalului urcând mai întâi o trupă de tineri talentați din Sighetu Marmației (Camelia Trifoi & MM Band) după care Alternosfera, una dintre cele mai în vogă trupe de muzică rock va susține un concert de excepție”, mai arată reprezentanții Primăriei.

Vlad HERMAN

Sursa foto: Vasile Moldovan (Facebook)

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu