Finanțele s-au împrumutat cu 2,4 miliarde dolari

Reclame home 1
Reclame home 1
Reclame home 1

Leul a avut o ședință calmă, modificările cursului principalelor monede fiind de mică amplitudine, după ce Ministerul de Finanțe s-a împrumutat miercuri pe piețele financiare internaționale.

Finanțele au atras 2,4 miliarde dolari, din care 1,35 miliarde de dolari prin obligațiuni cu scadența la cinci ani, respectiv 750 milioane dolari prin titluri pe 10 ani.

Pentru acest an sunt planificate împrumuturi ale României în valoare de circa 145 miliarde lei, care vor fi realizate atât pe piața internă cât și pe cea externă, cu scopul finanţării deficitului bugetar, respectiv refinanţarea datoriilor anterioare în condițiile în care este previzionat un deficit bugetar de 5,84% din PIB

Cursul euro a crescut ușor de la 4,9447 la 4,9452 lei iar tranzacțiile se efectuau în culoarul 4,943 – 4,947 lei.

Nivelul dobânzilor interbancare nu a mai cunoscut creșterile din a doua jumătate a anului trecut iar indicii ROBOR se mențineau la valori comparabile cu cele din martie 2020.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a stagnat la 3,05%. La rândul său, indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, s-a oprit la 3,20% iar cel la 12 luni, care reprezintă rata dobânzii plătită la creditele în lei atrase nivel interbancar, a revenit de la 3,30 la 3,29%.

Lipsa unei direcții în piețele internaționale, cu câteva zile înainte de ședința de politică monetară a Rezervei Federale, a stabilizat euro la 1,1331 – 1,1369 dolari. În piața locală, media monedei americane a crescut de la 4,3575 la 4,3585 lei.

Moneda elvețiană s-a stabilizat la 1,038 – 1,04 franci/euro iar cursul ei a crescut de la 4,7586 la 4,7614 lei.

Cursul lirei sterline a stagnat la 4,9366 lei.

Reducerea apetitului pentru risc și amplificarea tensiunilor în jurul Ucrainei și Rusiei au făcut ca metalul galben să crească până la 1.844 dolari, maxim care nu a mai fost atins din noiembrie. Prețul gramului de aur a urcat de la 254,8024 la 257,4507 lei.

În regiune, media monedei poloneze s-a apreciat la 4,5201 zloți/euro iar a celei maghiare s-a depreciat la 357,05 forinți/euro.

Sunt folosite date și informații disponibile până la ora 14:00

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 3
Reclame home 3
Reclame home 3

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2