FIRIZA MIZERABILĂ – Se cere montarea de camere video în zona Barajului

Asociația Mărturie pe Viață trage un semnal de alarmă vizavi de gunoaiele care se găsesc în zona containerelor de la Barajul Firiza, gunoaiele de acolo fiind multe și de tot felul. Pentru a încerca cumva stoparea acestui fenomen, Asociația cere Primăriei Baia Mare montarea unor camere video pentru a putea prinde pe cei care se scapă de deșeuri în acest mod.

„Pentru ca aceste imagini să nu se mai repete, Asociația Mărturie Pe Viață a înregistrat în data de 10.05.2022 o cerere catre Primaria Baia Mare, prin care solicităm instalarea a cel puțin 2 camere de supraveghere în imediata apropiere a tomberoanelor din proximitatea barajului, intensificarea activității mașinilor de salubrizare în această zonă pe perioada verii, afișarea de îndemnuri de păstrare a curățeniei, menționand că zona este una supravegheată video și ca nerespectarea acestor reguli aduce după sine contraventia, respectiv razii periodice ale Poliției Locale și amendarea persoanelor care nu respectă legea.  Totodată, suntem conștienți de problema gunoaielor din Municipiul Baia Mare, o problemă generată de lipsa de viziune a autorităților. Din acest motiv, facem un apel cetățenilor care locuiesc în cartierul Firiza sa ne comunice daca serviciul de salubrizare nu isi face datoria si gunoiul nu le este ridicat. Ne dorim sa centralizam aceste probleme si sa solicitam montarea unor tomberoane pentru moloz in acest cartier pentru ca aceste gunoaie sa nu mai ajunga aruncate in rauri, baraj, rape s.a.m.d.”, precizează reprezentanții Asociației.

Nu trebuie să mergi în Firiza ca să vezi că nu se ridică gunoiul. E suficient să ajungi în zona fostului ștrand ca să vezi gunoaie destule aruncate anapoda. Ba mai mult, o plimbare mai pe seară în zona fostului ștrand îți arată că sunt destui cei care se bucură de acele ruine. Unii chiar cu mașina intra acolo, pentru a face numai ei știu ce.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu