Fiscul intentioneaza sa publice o ”lista alba” a celor mai buni platitori de taxe si impozite

PNL

Fiscul intentioneaza sa mediatizeze cei mai buni platitori de taxe si impozite prin publicarea unei “liste albe” a acestora, potrivit Planului de masuri pentru eficientizarea colectarii veniturilor la Bugetul general consolidat, informeaza AGERPRES.

La capitolul “Sprijinirea conformarii la plata obligatiilor fiscale”, se mentioneaza ca ANAF va initia modificarea legislatiei in vederea reglementarii prin Codul de Procedura Fiscala a posibilitatii publicarii unei “liste albe” a contribuabililor buni platitori, de o maniera similara cu cea a publicarii listei contribuabililor care inregistreaza obligatii restante de plata.

Alte actiuni pentru incurajarea conformarii la plata vizeaza acordarea de facilitati fiscale pentru bunii platitori, urmand ca autoritatile sa stabileasca atat criteriile pentru definirea profilului contribuabilului ca “bun platitor” cat si categoriile de facilitati ce pot fi acordate acestora. Facilitatile urmeaza sa fie acordate dupa realizarea unui studiu de impact pe acest subiect.

Cat priveste esalonarea la plata datoriilor, se are in vedere implementarea unui sistem de supraveghere a debitorilor de catre ANAF cu privire la respectarea planului de restructurare fiscala. Astfel, autoritatile fiscale vor notifica debitorul atunci cand se constata abateri de la indeplinirea planului de restructurare, actiuni menite sa conduca fie la modificarea termenelor de implementare, fie la ajustarea planului de restructurare. Totodata, autoritatile vor propune, in context, masuri si/sau solutii cu privire la abaterile constatate de la indeplinirea planului de restructurare.

In data de 25 iunie, ministrul Finantelor Publice, Eugen Teodorovici, a prezentat principalele propuneri ale restructurarii financiare. Ministerul de resort ia in calcul doua scenarii pentru acordarea unor facilitati fiscale, pentru datorii de peste si, respectiv, de sub un milion de lei.

“Este vorba de un cadru legislativ care propune un plafon de un milion de lei impartit intre persoane fizice si persoane juridice. Aceasta viitoare ordonanta se refera la masuri de restructurare a obligatiilor bugetare restante la 31 decembrie 2018 pentru debitorii care au datorii mai mari de un milion de lei, bazate pe un plan de restructurare, test al creditorului privat prudent, plata esalonata si supraveghere fiscala din partea ANAF pe perioada acestei inlesniri. Cu alte cuvinte, oarecum sunt similare procedurile din zona de insolventa, sa spunem, ca plan de restructurare pe baza caruia se ia decizia, in baza solicitarii acelei companii, ca nu e obligatie, este doar un cadru legal. Pe baza acestui cadru, compania respectiva poate face o astfel de solicitare, prezinta un astfel de plan de restructurare care se face de o persoana autorizata, exact ca si in cazul, sa spun asa, insolventei, daca nu ma insel, si se face aceasta esalonare a obligatiilor la plata accesoriilor si se poate chiar reduce pana la jumatate din principal, 30, 40, 50%, sunt mai multe propuneri”, a spus Eugen Teodorovici.

Ministrul a subliniat ca sectorul privat va fi principalul beneficiar al masurii.

Potrivit datelor MFP, la finalul anului trecut, 31 de companii de stat aveau datorii de peste 748 milioane de lei si accesorii (dobanzi penalizatoare) de 981,4 milioane de lei, 28 de companii cu capital privat si de stat aveau datorii de 529 milioane de lei si accesorii de 388 de milioane de lei, 2.633 de firme cu capital privat aveau datorii de 12,9 miliarde de lei si accesorii de 8,6 miliarde de lei, iar 30 de institutii publice datorau statului 71,7 milioane de lei si accesorii de 56 de milioane de lei.

O situatie a contribuabililor cu datorii de sub un milion de lei indica faptul ca, la finalul anului trecut, 22.988 de persoane fizice (inclusiv PFA, II, IF sau profesii liberale) insumau datorii de 698,9 milioane de lei si accesorii de 800 milioane de lei. De asemenea, 285.322 de companii cu capital privat aveau datorii de 16,6 miliarde de lei si 9 miliarde de lei accesorii.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2