FMI, nou plan de asistenta in valoare de 17,5 miliarde de dolari pentru Ucraina

PNL

fmiConsiliul directorilor executivi (board-ul) al Fondului Monetar International a aprobat miercuri un nou program de asistenta financiara pe patru ani in valoare de 12,348 miliarde DST sau 17,5 miliarde de dolari pentru Ucraina, aceasta fiind a doua incercare in mai putin de un an a FMI de a salva de la faliment Ucraina, transmite Reuters citata de Agerpres.

‘Acest nou program pe patru ani va sprijini stabilizarea economica imediata a Ucrainei precum si un set de reforme profunde destinate restabilirii cresterii solide pe termen mediu si imbunatatirii standardelor de viata pentru populatia Ucrainei’, se arata intr-un comunicat de presa al FMI semnat de directorul general Christine Lagarde. Comunicatul de presa nu ofera detalii cu privire la cat de mare va fi prima transa si nici care va fi calendarul platilor catre Ucraina.

Noul acord de tip Extended Fund Facility (EFF) este destinat sa inlocuiasca actualul aranjament de tip ‘stand-by’ in valoare 17 miliarde de dolari. ‘Modificarea programului va furniza mai multa finantare, mai mult timp, mai multa flexibilitate si conditii de finantare mai bune pentru Ucraina’, sustine Christine Lagarde. ‘Programul este ambitios si implica riscuri, in special cele care provin de pe urma conflictului din estul tarii’, adauga directorul general al FMI.

Autoritatile de la Kiev spera ca programul convenit cu FMI va debloca si alte credite din partea altor donatori. FMI estimeaza ca prin adaugarea negocierilor cu detinatorii de obligatiuni ucrainene, pachetul total de asistenta financiara pentru Ucraina ar putea sa se ridice la 40 de miliarde de dolari.

Razboiul cu separatistii pro-rusi a provocat o contractie a Produsului Intern Brut al Ucrainei de 7,5% in timp ce valoarea monedei nationale a Ucrainei s-a prabusit iar rezervele valutare sunt la un nivel critic. Agentiile de rating si economistii avertizeaza ca datoria suverana a Ucrainei va trebui renegociata pentru a se asigura ca tara nu intra in incapacitate de plata.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 1

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2
Reclame home 2