Ford vrea sa majoreze productia de SUV-uri mari pentru a concura cu GM

Constructorul auto american Ford Motor Co a anuntat luni ca va majora cu 25% productia a doua modele de SUV-uri de mari dimensiuni, Expedition si Lincoln Navigator, in incercarea de a contesta hegemonia de care se bucura rivalul General Motors Co. pe acest segment foarte profitabil in SUA si a-si creste marjele de profit, transmite Reuters, informeaza AGERPRES.

“Putem vinde fiecare vehicul pe care il producem aici”, a subliniat directorul de operatiuni globale de la Ford, Joe Hinrichs, referindu-se la uzina de la Louisville, Kentucky, unde in toamna anului trecut a inceput productia noii generatii de Ford Expedition si Lincoln Navigator. “Acestea sunt vehicule cu marje mari de profit astfel incat este foarte important”, a adaugat Hinrichs.

Modelele Expedition si Navigator sunt doua din vehiculele cele mai scumpe pe care Ford le vinde iar majorarea productiei pentru aceste vehicule vine dupa ce, in trimestrul patru 2017, marja de profit a Ford a scazut la 3,7% de la 5,7% in perioada similara a lui 2016. In prezent, marja de profit a Ford este mai mica decat cea a rivalilor General Motors Co si Fiat Chrysler Automobiles NV.

In luna ianuarie 2018 comparativ cu luna ianuarie 2017, pretul mediu al unui SUV Navigator a crescut cu 38% sau 21.300 de dolari, pana la 77.400 de dolari in timp ce pretul pentru modelul Expedition a crescut cu 8.000 pana la 57.700 de dolari. Ambele sunt peste pretul mediu de comercializare al unui vehicul produs de industria auto americana, de 33.100 de dolari.

GM are performante financiare mai bune decat Ford in special pentru ca domina segmentul de pe piata americana dedicat SUV-urilor mari cu modele precum GMC Yukon si Chevrolet Suburban. De exemplu, in luna ianuarie a acestui an, Ford a vandut aproximativ 3.500 de unitati Expedition si 1.300 de exemplare Navigator. Comparativ, GM a vandut 19.000 de SUV-uri mari in aceeasi luna.

“Exista un potential mare pe acest segment. Vrem sa oferim o concurenta cu aceste vehicule gratie unui consum mai mic de combustibil si cu o dinamica”, a subliniat Hinrichs.

Ford vrea sa recupereze decalajul care il separa de GM pe piata SUV-urilor mari pentru ca in trecut a decis sa isi concentreze investitiile pe vehiculele mai mici intr-o perioada in care pretul ridicat al petrolului si normele guvernamentale privind consumul de combustibil riscau sa duca la disparitia unor modele mari precum Navigator. In ultima perioada insa preturile relativ scazute la petrol i-au incurajat pe americani sa renunte la autoturisme in favoarea SUV-urilor si camionetelor. In 2017, vanzarile de autoturisme in SUA au scazut pana la 36,8% din totalul vanzarile de vehicule.

Ford, al doilea mare producator auto din SUA, este prezent si pe piata din Romania. In anul 2017, Ford Romania a renuntat la productia monovolumului B-Max la fabrica din Craiova si a demarat productia SUV-ului EcoSport.

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1