Fostul președinte Nicolas Sarkozy, condamnat la trei ani de închisoare, pentru corupție

Sarkozy, acum în vârstă de 66 de ani, a fost găsit vinovat pentru faptul că a încercat să mituiască un magistrat, în schimbul informațiilor despre o anchetă penală desfășurată de procurori împotriva partidului său.

Potrivit BBC, judecătorul a stabilit că Sarkozy își poate ispăși pedeapsa la domiciliu, purtând o brățară electronică. Este însă probabil ca fostul președinte să facă apel.

Președinte al Franței între 2007 și 2012, Sarkozy urmează să fie judecat într-un caz separat, pentru finanțarea frauduloasă a campaniei prezidențiale din 2012, într-o cursă electorală pe care a și pierdut-o.

Sarkozy nu este primul președinte condamnat în Franța, Jacques Chirac, care fusese anterior primarul parisului, a primit în 2011 o pedeapsă de doi ani de închisoare cu suspenare, pentru că aranjase plata unor prieteni politici, întocmindu-le acte false de angajați la primărie.

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu