Fotbal – CM 2018: Columbia, invinsa neasteptat de Japonia, cu 2-1

Selectionata Columbiei a fost invinsa neasteptat de echipa Japoniei, cu scorul de 2-1 (1-1), marti, pe Mordovia Arena din Saransk, in Grupa H a Cupei Mondiale de fotbal din Rusia, informeaza AGERPRES.

Niponii s-au impus prin golurile marcate de Shinji Kagawa (6 – penalty) si Yuya Osako (73), in conditiile in care sud-americanii au evoluat practic tot meciul in zece oameni. Golul echipei antrenate de Jose Pekerman a fost inscris de Juan Quintero (39).

Meciul a inceput cu o lovitura de teatru, Carlos Sanchez fiind eliminat pentru hent in careu, la sutul lui Kagawa, dupa ce Ospina respinsese sutul lui Osako. Kagawa a transformat penalty-ul acordat (6) si ”Samuraii albastri” erau la conducere.

Sud-americanii au avut si in acest conditii o ocazie de gol prin Falcao (12), dar portarul a prins mingea trimisa de ”El Tigre”.

Columbienii au acuzat in continuare socul si au fost aproape sa incaseze iar gol, insa Inui (15) si Osako (32) au reluat complet gresit din pozitii ideale.

”Los Cafeteros” au echilibrat jocul si au avut o posesie prelungita, iar in min. 34 Falcao a ajung cu greu la o centrare a lui Quintero.

Columbia a egalat neasteptat, dintr-o lovitura libera, prin Quintero (39), care l-a surprins pe portarul Kawashima cu un sut pe jos.

Dupa pauza, desi era de asteptat ca sud-americanii sa forteze un gol al victoriei, niponii au fost mult mai periculosi.

Osako (54), scapat din marcaj, a tras la coltul scurt, dar Ospina a aparat. Portarul lui Arsenal s-a opus si la sutul lui Inui (57), apoi a intervenit la mingea expediata de Sakai (72). Ospina nu a mai avut ce face in min. 73, cand Osako a marcat cu capul, dupa un corner.

Columbienii au apelat la James Rodriguez, care a resimtit o stare de oboseala in ultimele zile, s-au aruncat in atac, dar vedeta lui Bayern Munchen a fost blocata in momentul sutului (78). Echipa lui Pekerman a dezamagit complet, evoluand haotic, fara nicio idee, cu foarte multe erori.

James Rodriguez a fost golgheterul Cupei Mondiale din 2014, editie la care Columbia invingea Japonia cu 4-1 in faza grupelor (James a marcat un gol). In Brazilia, echipa columbiana a reusit cea mai buna performanta a sa la un turneu final, atingerea sferturilor de finala.

Radamel Falcao a ratat Cupa Mondiala din 2014 din cauza unei accidentari la ligamente, iar meciul cu Japonia a fost debutul pentru el la o Cupa Mondiala.

De remarcat ca pana la meciul de marti niciodata o echipa asiatica nu a invins una sud-americana la Cupa Mondiala, in 17 confruntari (trei egaluri).

Japonia nu avea nicio victorie in ultimele sale patru meciuri la Cupa Mondiala, dar nu a avut niciodata cinci partide la rand fara victorie. Precedentul lor succes data de la CM 2010, 3-1 cu Danemarca.

In celalalt meci al grupei se vor infrunta Polonia si Senegal.

Urmatoarele meciuri din grupa vor avea loc duminica 24 iunie, Japonia – Senegal, la Ekaterinburg (Ekaterinburg Arena), si Polonia – Columbia, la Kazan (Kazan Arena).

Columbia – Japonia 1-2 (1-1)
Au marcat: Juan Quintero (39), respectiv Shinji Kagawa (6 – penalty), Yuya Osako (73).
Saransk, Mordovia Arena: 40.842 spectatori
Cupa Mondiala FIFA 2018, Grupa H

Au evoluat echipele:
Columbia: 1. David Ospina – 4. Santiago Arias, 23. Davinson Sanchez, 3. Oscar Murillo, 17. Johan Mojica – 6. Carlos Sanchez, 16. Jefferson Lerma – 11. Juan Guillermo Cuadrado (5. Wilmar Barrios, 31), 20. Juan Quintero (10. James Rodriguez, 59), 21. Jose Izquierdo (7. Carlos Bacca, 70) – 9. Radamel Falcao (capitan). Selectioner: Jose Pekerman.
Rezerve neutilizat: 12. Camilo Vargas, 22. Jose Fernando Cuadrado – 2. Cristian Zapata, 13. Yerry Mina, 18. Farid Diaz, 8. Abel Aguilar, 15. Mateus Uribe, 14. Luis Muriel, 19. Miguel Borja.

Japonia: 1. Eiji Kawashima – 19. Hiroki Sakai, 22. Maya Yoshida, 3. Gen Shoji, 5. Yuto Nagatomo – 17. Makoto Hasebe (capitan), 7. Gaku Shibasaki (16. Hotaru Yamaguchi, 80) – 8. Genki Haraguchi, 10. Shinji Kagawa (4. Keisuke Honda, 70), 14. Takashi Inui – 15. Yuya Osako (9. Shinji Okazaki, 85). Selectioner: Akira Nishino.
Rezerve neutilizat: 12. Masaaki Higashiguchi, 23. Kosuke Nakamura – 2. Naomichi Ueda, 6. Wataru Endo, 20. Tomoaki Makino, 21. Gotoku Sakai, 11. Takashi Usami, 18. Ryota Ohshima, 13. Yoshinori Muto.

Arbitru: Damir Skomina; arbitri asistenti: Jure Praprotnik (ambii din Slovenia), Robert Vukan (Germania); arbitru de rezerva: Mehdi Abid Charef (Algeria), arbitru asistent de rezerva: Anouar Hmila (Tunisia)
Arbitru video: Danny Makkelie (Curacao); arbitri asistenti video: Sander van Roekel (Olanda), Bastian Dankert (Germania), Felix Zwayer (Germania)
Cartonase galbene: Barrios (64), James Rodriguez (86), Kawashima (90+4).
Cartonas rosu: Carlos Sanchez (3).

Print Friendly, PDF & Email
Reclame home 2
Reclame home 2

Related posts

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Reclame home 1