FOTBAL – Fostul antrenor al CS Minaur a bătut palma cu Poli Timișoara

Poli Timișoara și-a anunțat noul antrenor. Este vorba despre nimeni altul decât Dorin Toma, fostul antrenor al FCM Baia Mare, respectiv CS Minaur Baia Mare. Poli Timișoara joacă în Liga a II-a și la finalul sezonului care urmează speră să prindă un loc în Liga I.  Toma i-a luat locul lui Dan Alexa, colaborarea ultimului cu clubul timișorean luând sfârșit.

„Mă bucur să preiau această echipă. Ştiu că vin după Dan Alexa, după un sezon bun, o clasare foarte bună în sezonul trecut… Nu va fi uşor pentru mine, e o presiune pe care mi-o pun singur, datorită şi faptului că au plecat foarte mulţi jucători. Nu dorim să ne grăbim, dorim să luăm lucrurile pas cu pas. Să analizăm foarte bine jucătorii pe care-i vom aduce la Poli. Suntem într-un proces de reorganizare. Încercăm să găsim cele mai bune variante de jucători şi încercăm să-i integrăm într-un timp cât mai scurt şi să facem o echipă competitivă pentru sezonul următor”, a declarat Dorin Toma, pentru siteul oficial al Politehnicii Timișoara, sspolitehnica.ro.

Toma a reecunoscut că își dorește să aibă un parcurs mai bun decât a avut cu Baia Mare în Liga 2, „când am fost la un pas de promovare. Dacă reuşim să aducem şi jucătorii pe care ni-i dorim şi să se plieze exact pe principiile noastre, ne dorim să avem o clasare la fel de bună sau dacă se poate şi mai bună. Structura campionatului va fi la fel ca anul trecut, nu se va juca tur/retur, un singur meci, e destul de dificil, depinde şi de noroc la tragerea la sorţi, dar noi trebuie să avem încredere. Eu am şi am încredere în jucătorii pe care-i avem acum la dispoziţie, că putem face o figură frumoasă în sezonul următor”. 

 preşedintele Politehnicii Timişoara., Viorel Șerban, a recunoscut că „alegerea lui Dorin Toma nu a fost nici uşoară şi nici simplă. Am avut mai multe runde de discuţii, cu mai mulţi antrenori şi desigur, nu numai cu cei care doreau să vină sau care am crezut noi că răspund exigenţelor pe care trebuie să le aibă acest club, ci şi discuţii cu o serie de oameni din lumea fotbalului, pentru a alege cel mai bun antrenor pentru momentul actual. Spun momentul actual pentru că, într-adevăr, Politehnica Timişoara a încheiat un campionat, chiar un ciclu, cu speranţe neaşteptate la începerea lui, de a promova în prima ligă. Speranţe care puteau fi certitudini şi cu puţină şansă şi mai multă organizare din partea noastră…”. m

FOTO sspolitehnica.ro

Dragoș HOJDA
Distribuie articolul
Adaugă un comentariu