FOTBAL – Minaur și-a prezentat azi noile achiziții cu care speră să scape de retrogradere

CS Minaur și-a prezentat azi, într-un cadru oficial, noile transferuri la echipă. Au fost aduși jucători care să pună umărul pentru ca să salveze echipa din Baia Mare de la retrogradare. Campionatul se va relua de la  finele lunii februarie, iar pană atunci echipa din Baia Mare va pleca într-un cantonament în afara țării de săptămana viitoare.

Să nu uităm că la Minaur, fie că vorbim de handbal feminin, masculin sau fotbal, au fost mari probleme financiare. Jucători care nu și-au primit salariile, care au depus memorii la Federații și care acum așteaptă banii. â

Era imposibil ca în cadrul conferinței de presă de azi să nu se atingă subiectul Ciprian Danciu. Deși conducerea clubului spune că se acordă o prea mare importanță acestui subiect, totuți au recunoscut că sunt restanțe salariale la echipă, maxim 2 luni restanță. De la conferința de presă de azi au lipsit primarul și ambii viceprimari, deși erau așteptați.

În rest, toată lumea e optimistă că Minaur va scăpa de retrogradare și din ediția de anul viitor de campionat va ataca promovarea în Liga I. Dar mai e mult drum pană acolo.

Dragoș HOJDA

Distribuie articolul
Adaugă un comentariu